Categories Handbal

Victorie obtinuta cu mintea si sufletul!!!

handEchipa de handbal masculin CSM Oradea a câștigat primul meci oficial disputat în anul 2019. Formația antrenată de George Tăutu a învins HC Szejke Odorhei, în Arena Antonio Alexe, scor 28-27 (16-16), în cadrul rundei a 11-a a Diviziei A, Seria D.

Meciul a început în ușoara notă de dominare a echipei vizitatoare carea condus cu 3-1 și 4-2 dar Oradea a revenit pe tabelă.

A urmat o perioadă extrem de echilibrată în care ambele formații nu au avut forța necesară să se desprindă pe tabela de marcaj.

Ambele tabere au contestat unele decizii ale arbitrilor dar în cele din urmă nu au avut ce să le reproșeze la finalul jocului. Dealtfel Oradea a jucat doar în șapte jucători și jumătate, rezervele fiind lăsate pe bancă, deoarece valoare lor este limitată și nu le permitea să se facă experimente într-un astfel de meci. Cu alte cuvinte, Liberț, Crăciun sau Munea au dus din nou greul unui joc timp de 60 minute.

Partea a doua a fost dominată tactic de gruparea bihoreană care a fost mult mai lucidă în momentele importante ale jocului. Chia victoriei a fost introducerea lui Răzvan Radu, cel care cu golurile lui a menținut mereu o diferență de goluri constantă în față, pentru noul lider. Dar nu trebuie omise și paradele lui George Duma, portarul gazdelor care deși a intrat mai greu în meci a fost omul perfect în relația de unu la unul cu adversarii. Asta pe fondul unei evoluții mai modeste acelor din Odorhei, care trebuie precizat au făcut fost departe de evoluțiile de pe propriul teren. Una peste alta Oradea a demonstrat că are potențial în acest eșalon și că atunci când se mobilizează poate pune probleme oricărui adversar indiferent de poziția din clasament.

Prin prisma acestui rezultat, CSM Oradea revine în fruntea clasamentului cu un total de 24 puncte în 11 partide disputate. În schimb, HC Szejke Odorhei are 22 puncte la ora actuală.

Următorul meci al orădenilor este programat săptămâna viitoare, în deplasare. Adversar este satelitul lui HC Minaur Baia Mare.

Antrenorul George Tăutu a aliniat echipa: Duma, Marchiş – portari; Liberţ 7 goluri marcate, Cîrchea 7, Mihăilescu 4, R. Radu 4, Munea 2, Pomian 2, Crăciun 2, Bandi.

About Author