Etapa cu reusite de senzatie la Universitate si pe Iuliu Bodola

Etapa cu reusite de senzatie la Universitate si pe Iuliu Bodola

Timp de două zile, mai precis în perioada 16-17 noiembrie s-au desfășurat jocurile din cadrul etapei a XIII-a a Ligii a 4-a de fotbal Bihor.

A fost o rundp cu goluri de senzația la Universitate unde antrenorul și căpitanul de echipă, Bulz a șutat senzațional de la 30 m în vinclu pentru un rezultat final de 4-0. de asemenea un gol fabolus l-a reușit Patric Gânte, un jucător de mare, mare viitor care a înscris pentru CAO într-o victorie lejeră cu Tileagd. surprinde înfrângerea categorică a celor din Sântandrei la Valea lui Mihai, primii ajungând la trei înfrângeri consecutive în timp ce Valea, urca în clasament. VBeiușul se impune într-un deby al siferinței, altă dată un meci de mare încrâncenare în Liga a 3-a. Din păcate nu mai trăim deja de ani buni din amintiri.

Iată rezultatele complete al rundei:
ACS CAO 1910 Oradea – Foresta Tileagd 7-0
FC Universitatea Oradea – CS Săcueni 4-0
CS Viitorul Borş – Clubul Sportiv Oşorhei 5-2

CSO Ștei – CSC Sânmartin 2-0
CS Unirea Valea lui Mihai – CSC Crişul Sântandrei 4-0
CS Mădăras – CS Diosig Bihardioszeg 6-1
Unirea Embrak Livada – CSM Olimpia Salonta 1-0
CS Bihorul Beius – Crişul Aleşd 3-1

Clasament:

1 ACS CAO 1910 Oradea 13 13 0 0 63 5 39p
2 CS Viitorul Borş 13 10 1 2 46 16 31p
3 CSO Ştei 13 9 1 3 30 15 28p
4 Unirea Embrak Livada 13 9 0 4 26 15 27p
5 CSC Crişul Sântandrei 13 8 1 4 31 18 25p
6 Clubul Sportiv Oşorhei 13 7 1 5 34 28 22p
7 CS Unirea Valea lui Mihai 13 7 0 6 33 33 21p
8 FC Universitatea Oradea 13 6 2 5 30 19 20p
9 CSC Sânmartin 13 5 1 7 21 29 16p
10 CS Diosig Bihardioszeg 13 4 1 8 25 44 13p
11 CS Mădăras 13 4 1 8 21 44 13p
12 Foresta Tileagd 13 3 3 7 25 40 12p
13 CSM Olimpia Salonta 13 3 1 9 20 32 10p
14 CS Bihorul Beius 13 3 1 9 22 42 10p
15 Crişul Aleşd 13 3 0 10 17 37 9p
16 CS Săcueni 13 3 0 10 15 42 9p

Etapa viitoare a 14-a, penultima a turului:

Sambata, 23 Noiembrie 2019, 14:00Teren: Orăşenesc / Săcueni
CS Săcueni – Unirea Embrak Livada
Duminica, 24 Noiembrie 2019, 12:00Teren: Nova / Cordău-Sînmartin
CSC Sânmartin – CS Diosig Bihardioszeg
Duminica, 24 Noiembrie 2019, 14:00Teren: Francisc Matei / Beiuş
CS Bihorul Beius – CS Mădăras
Duminica, 24 Noiembrie 2019, 14:00Teren: Crişul / Aleşd
Crişul Aleşd – ACS CAO 1910 Oradea
Duminica, 24 Noiembrie 2019, 14:00Teren: Foresta / Tileagd
Foresta Tileagd – CS Viitorul Borş
Duminica, 24 Noiembrie 2019, 14:00Teren: Tricolorul / Alparea
Clubul Sportiv Oşorhei – CS Unirea Valea lui Mihai
Duminica, 24 Noiembrie 2019, 14:00Teren: Crişul / Sântandrei
CSC Crişul Sântandrei – FC Universitatea Oradea
Duminica, 24 Noiembrie 2019, 14:00Teren: Municipal/Liberty / Salonta
CSM Olimpia Salonta – CSO Ştei

About Author