Categories Tenis

Si Serbia ajunge in semifinale la ATP Cup 2020

Serbia s-a calificat în semifinala ATP Cup fără să mai aștepte rezultatul meciului de dublu, Dusan Lajovic și Novak Djokovic aducând punctele necesare pentru a trece de Canada.

Primul set al partidei dintre Djokovic și Shapovalov a fost unul echilibrat, canadianul reușind să facă diferența în game-ul al nouălea: la 4-4, Denis a bifat break-ul, iar apoi a închis manșa de la lansare (6-4).

Al doilea set a curs într-o singură direcție, Djokovic impunându-se cu un categoric 6-1.

Decisivul a fost unul cu multă tensiune: Novak a rupt echilibrul la 4-4, a servit pentru meci, dar Denis a reușit cumva să se agațe și să rămână în meci: 5-5. S-a ajuns în tiebreak, acolo unde Djokovic a fost mai inspirat și mai puternic: 7-4 (sârbul a condus la un moment dat cu 5-0).

Rezultatele zilei:

Dusan Lajovic – Felix Auger-Aliassime 6-4, 6-4
Novak Djokovic – Denis Shapovalov 4-6, 6-1, 7-6(4)
Nikola Cacic/ Viktor Troicki – Petre Polansky/ Adil Shamasdin 6-3, 6-2

Program semifinale:

Australia – Belgia/Spania
Rusia – Serbia.

About Author