Liverpool continuă să investească, în ciuda pandemiei

Liverpool negociază cu Lille transferul internaţionalului nigerian Victor Osimhen, scrie presa franceză.

Conform Le10Sport, FC Liverpool este foarte interesată de transferul lui Victor Osimhen de la Lille. Nigerianul ar putea ajunge pe Anfield Road pentru o sumă impresionantă, care se apropie de 70 de milioane de euro.

De remarcat că Oshimen a dat probe de joc în Belgia în urmă cu câţiva ani, dar a fost refuzat de Waregem şi Club Brugge.

În prezent, nigerianul Victor Osimhen are 21 de ani şi este una dintre revelaţiile sezonului în Europa. Atacantul ce măsoară 1.86 m a ajuns în Europa în 2017 la Wolfsburg. După un sezon de împrumut la Charleroi, a fost achiziţionat definitiv de belgieni, care apoi l-au cedat la Lille, pentru o sumă încă necunoscută.

Aici, în Franţa, Victor Osimhen a explodat. A fost declarat jucătorul lunii octombrie anul trecut şi a marcat de 18 ori în 38 de meciuri pentur OSC Lille. Acum, poate da lovitura carierei, şi ar putea juca pentru Liverpool, acolo unde este dorit cu insistenţă de Klopp.

De serviciile lui Oshimen s-au arătat interesate mai multe echipe puternice din Europa, precum Chelsea sau Borussia Dortmund.

About Author