Categories Arena Bihoreană

Nu mai e Istambul, e Porto!!!

UEFA a luat, miercuri, decizia de a muta de la Istanbul, Turcia, finala Ligii Campionilor dintre Chelsea Londra și manchester City. Meciul care va desemna campioana Europei la fotbal va avea loc pe 29 mai, în Portugalia, pe stadionul „Dragao” din Porto, informează Eurosport, care citează Reuters. Finala din acest an a Ligii Campionilor trebuia să se dispute la Istanbul, pe 29 mai, dar Turcia a fost inclusă de curând pe lista roșie de către guvernul Marii Britanii, iar cum cele două combatante sunt din Anglia, UEFA a decis să mute locul de desfășurare.

A existat varianta Londra, pe stadionul „Wembley”, însă forul european a pus câteva condiții pe care autoritățile britanice nu le-ar fi putut îndeplini. Una dintre cele mai importante condiții puse de UEFA pentru a juca meciul în Anglia a fost ca autorităților engleze să garanteze că delegații forului european, mass-media și alte personalități care vor fi invitate la finală vor putea intra în Anglia, fără să stea în carantină. În aceste condiții, forul european a decis ca meciul Chelsea – Manchester City să se dispute la data stabilită, 29 mai, pe „Dragao” din Porto.

Portugalia a fost plasată de către guvernul britanic pe „lista verde” în ceea ce privește călătoriile în perioada pandemiei de Covid-19, astfel că suporterii celor două formații engleze își vor putea susține favoriții din tribune. Conform Dailymail, pe „Dragao” vor fi undeva la 12.500 de spectatori, în condițiile în care echipele finaliste au primit câte 4.000 de bilete.

About Author