În cadrul etapei inaugurale a Grupei roșii în partea a doua a Ligii Naționale de baschet masculin, CM U Oradea campioana României a jucat sâmbătă 19 ianuarie, la Craiova pe terenul celor de la SCM U. Deși aveau două lungimi avans la pauza mare, gazdele au fost nevoite săse recunoască învinse cu scorul de 80-78 (18-24, 25-21, 21-15, 16-18).
Deși inițial meciul trebuie să fie transmis în direct la tv, în urma unor neînțelegeri, partida a fost transmisă doar înregistrat. Gazdele au avut inițiativa în primul sfert, pentru ca în sfertul secund disputa să fie mult mai echilibrată.
În al doilea mitan, ambele echipe și-au pierdut din luciditate iar acest aspect a afectat în cele din urmă nivelul jocului.
Campioana este în căutarea unui pivot care să joace pozițiile 4 sau 5 cam la același nivel, și fără un astfel de jucător, Cristian Achim a schimbat mai mereu formula de echipă.
Pe final, Watson a fost mai lucid, a înscris cu patru secunde înainte de final, Gazdele au solicitat timp de odihnă, Troupe a aruncat de la mare distanță și a ratat, campioana învingând la limită. Oltenii au acuzat că Oradea a fost ajutată de arbitrii, lucru neconfirmat.
Cei mai buni jucători ai partidei au fost Koreniuk 22 puncte, Curry 10 de la învinși, respectiv Pasalic 14, Richard 13, Watson 12 de la învingători.
Sâmbătă 26 ianuarie, CSM U Oradea va juca în Arena Antonio Alexe cu BCM Timișoara.