În acest weekend, după mai bine de o lună de pauză, se reia campionatul la finalul căruia FCSB visează să câştige titlul după trei sezoane, iar Dinamo, realist vorbind, se va lupta pentru evitarea retrogradării
Cu cinci etape rămase de disputat până la încheierea sezonului regulat, CFR Cluj ocupă fotoliul de lider cu 46 de puncte, cu şase mai multe decât ocupanta locului secund, FCSB. Craiova, la două puncte în spatele echipei lui Gigi Becali, este şi ea bine poziţionată.
De altfel, la fel ca în stagiunea precedentă, aceste echipe au cele mai mari şanse să cucerească titlul de campioană a României a ediţie 101. Chiar dacă în play-off şi în play-out punctele urmează să se înjumătăţească, următoarele echipe, Sepsi şi Viitorul, ambele la 13 puncte în spatele clujenilor, şi Astra, la 15 puncte de lider, au şanse pur teoretice să triumfe la finalul campionatului.
În partea inferioară a clasamentului, Voluntari, Concordia Chiajna şi Dunărea Călăraşi sunt 100% sigure de participarea în play-off, în timp ce Dinamo încă visează la cai verzi pe pereţi, doar declaraţiile ofcialilor din „Ştefan cel Mare“ tânând în viaţa o eventuală minune privind terminarea sezonului regulat între primele şase echipe. FC Botoşani, Politehnica Iaşi, Gaz Metan Mediaş şi Hermannstadt, toate despărţite de doar 2 puncte şi aflate la o aruncătură de băt de ultimul loc care duce în playoff, stau la pândă şi aşteaptă paşi greşiti din partea Astrei Giurgiu.
La omul sărac nici transferurile nu trag Transferurile de jucători pe bani au lipsit, aproape cu desăvârşire, în această pauză competiţională. Chiar dacă unele loturi ale cluburilor din Liga 1 au suferit schimbări drastice, Dinamo, cu 17 plecări şi 11 veniri, fiind campioana la acest capitol, în mercato doar două semnături de jucători au implicat şi sume de bani: *Craiova a plătit 100.000 de euro Iaşiului pentru aducerea lui Andrei Cristea.
La capitolul plecări situaţia este aproape identică. Astra a reuşit să-l vândă pe Iliev, la Ludogoreţ, pentru 150.00 de euro, FCSB a primit 150.000 de euro pentru împrumutul lui William la Xanthi, în timp ce Dinamo s-a ales şi ea cu 60.000 de euro pentru împrumutul lui Hanca la Cracovia. În rest, zero absolut. Toate celelalte aşa zise întăriri de lot au fost, de fapt, repatrieri, împrumuturi, reveniri după împrumuturi sau aducerea de jucători liberi de contract.
CFR Cluj, FCSB şi Craiova, neînvinse în amicale
Primele trei echipe clasate în Liga I au încheiat fără înfrângere meciurile din perioada de pregătire. Dintre ocupantele podiumului, cele mai bune rezultate în meciurile de verificare le-a obţinut liderul şi totodată campioana en titre, CFR Cluj, cu trei victorii şi un rezultat de egalitate, în timp ce FCSB a înregistrat trei egaluri, iar Universitatea Craiova două victorii şi două egaluri.
CFR Cluj – Vorskla Poltava (Ucraina) 0-0 CFR Cluj – FC Zurich (Elveţia) 2-1 (au marcat Adrian Păun, Adam Lang) CFR Cluj – Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) 2-0 (au marcat Adrian Păun, Adam Lang) CFR Cluj – AS Trencin (Slovacia) 4-2 (au marcat George Ţucudean, Billel Omrani, Ciprian Deac, Juan Culio). FCSB – FC Lucerna (Elveţia) 0-0 FCSB – Shanghai Shenhua (China) 2-2 (gol Florin Tănase, autogol Zhang Lu) FCSB – Dinamo Kiev (Ucraina) 1-1 (a marcat Ioan Hora) Craiova – Adana Demirspor (Turcia, liga 2) 2-1 (au marcat Andrei Cristea şi Valentin Mihăilă) Craiova – Vorskla Poltava (Ucraina) 3-0 (au marcat Alexandru Mitriţă, Elvir Koljic, Andrei Cristea) Craiova – Ferencaros (Ungaria) 1-1 (a marcat Lucian Buzan) Craiova – Ferencaros (Ungaria) 1-1 (a marcat Alexandru Mitriţă).
Uitând de faptul că numărul de spectatori prezenţi în tribune continuă să fie foarte redus, că audienţele TV sunt tot mai mici şi că viteza şi ritmul de joc sunt bătrâneşti, oficialii Ligii Profesioniste au găsit totuşi un motiv de laudă. Astfel, luând în calcul media de goluri marcate pe meci, pe site-ul oficial al LPF se precizează că ediţia 2018/2019 este cea mai spectaculoasă de când s-a introdus sistemul play-off/play-out.
Conform LPF, în cele 147 de meciuri s-a înscris de 363 de ori, adică o medie de 2,47 goluri pe meci. Comparativ, în acelaşi interval din sezonul 2015/2016 s-au marcat 336 de goluri, în 2016/2017 s-a punctat de 352 de ori, iar în stagiunea precedentă, la finele rundei a 21-a, s-au consemnat 346 de goluri. Alte statistici după primele 21 de etape
*FCSB a fost echipa cu cele mai multe reuşite, 40, gruparea roş-albastră fiind urmată de U Craiova – 37 de goluri şi CFR Cluj – 35
*Cele mai multe goluri marcate acasă: FCSB – 20, U Craiova şi Sepsi – 17
*Cele mai multe goluri marcate în deplasare: FCSB şi U Craiova – 20, CFR Cluj – 19
*193 de goluri au fost marcate de echipele care au evoluat pe teren propriu
*170 de goluri au fost marcate de echipele care au evoluat în deplasare
*161 de goluri au fost înscrise în prima repriză *202 de goluri au fost înscrise în prima repriză
*44 de goluri au fost marcare din afara careului mare
*11 goluri au fost înscrise direct din lovituri liber *65 de goluri au fost marcate cu capul
*49 de goluri au venit în urma loviturilor de la 11 metri
*4 autogoluri Mihai Popescu (etapa a 3-a, Gaz Metan-Dinamo 3-2), Kelic (etapa a 12-a, U Craiova-FCSB 2-1), Chitoşcă (etapa a 14-a, FC Botoşani-CFR Cluj 1-5) şi Luchin (etapa a 18-a, Gaz Metan-Viitorul 2-2).
*În 5 meciuri s-a înscris de cel puţin şase ori, cele mai multe reuşite înregistrându-se în partida din runda a 20-a, Concordia Chiajna-Poli Iaşi 3-6
La finalul sezonului regulat Echipele de pe locurile 1-6 vor juca în playoff, în timp ce formaţiile de pe poziţiile 7-14 vor evolua în playout, înainte de începerea acestora toate punctele urmând să se înjumătăţească.
Echipele cu număr impar de puncte, după înjumătăţire, vor avea punctajul rotunjit în sus cu jumătate de punct.
La finalul campionatului Locul 1 se califică în preliminariile pentru Liga Campionilor, Locurile 2 şi 3 vor ajuge în tururile de calificare pentru Europa League. În cazul în care Cupa va fi câştigată de una dintre primele 3 clasate, atunci şi locul 4 va asigura accesul în Europa League.
Locurile 13 şi 14 vor retrograda în eşalonul secund, Locul 12 va juca un baraj în două manşe cu locul 3 din al Liga 2.
Programul meciurilor Etapa a 22-a Vineri, 1 februarie Concordia – FC Botosani 17:00 Gaz Metan Medias – Astra Giurgiu 20:00 Sâmbata, 2 februarie Dunarea Calarasi – FCSB 14:00 CFR Cluj – FC Hermannstadt 20:00 Duminica, 3 februarie FC Voluntari – Sepsi Sf. Gheorghe 17:00 FC Viitorul – CS U Craiova 20:00 Luni, 4 februarie Dinamo Bucuresti – CSM Poli Iasi 20:00
Etapa a 23-a Vineri, 08 februarie Astra Giurgiu – FC Viitorul 20:00 Sâmbătă, 09 februarie Sepsi Sf. Gheorghe – Dinamo Bucureşti 20:00 Duminică, 10 februarie Dunărea Călăraşi – Concordia Chiajna 12:00 Poli Iaşi – Gaz Metan Mediaş 18:30 CS U Craiova – CFR Cluj 21:00 Luni, 11 februarie FC Botoşani – FC Voluntari 17:00 FCSB – FC Hermannstadt 20:00
Etapa a 24/a Vineri, 15 februarie FC Viitorul – Poli Iaşi 20:00 Sâmbătă, 16 februarie FC Hermannstadt – CS U Craiova 14:00 CFR Cluj – Astra Giurgiu 20:00 Duminică, 17 februarie FC Voluntari – Dunărea Călăraşi 15:00 Gaz Metan Mediaş – Sepsi Sf. Gheorghe 17:30 Dinamo Bucureşti – FC Botoşani 20:00 Luni, 18 februarie Concordia Chiajna – FCSB 20:00
Etapa a 25-a Vineri, 22 februarie Sepsi Sf. Gheorghe – FC Viitorul 20:00 Sâmbătă, 23 februarie Astra Giurgiu – FC Hermannstadt 17:00 Poli Iaşi – CFR Cluj 20:00 Duminică, 24 februarie Dunărea Călăraşi – Dinamo Bucureşti 14:00 FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 17:00 FCSB – CS U Craiova 20:00 Luni, 25 februarie Concordia Chiajna – FC Voluntari 20:00
Etapa a 26-a Sâmbătă, 2 martie CFR Cluj – Sepsi Sf. Gheorghe Dinamo Bucureşti – Concordia Chiajna FC Hermannstadt – Poli Iaşi FC Viitorul – FC Botoşani FC Voluntari – FCSB Gaz Metan Mediaş – Dunărea Călăraşi CS U Craiova – Astra Giurgiu *Meciurile sunt televizate de Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV