Perioada nefastă a Mihaelei Buzărnescu (foto, 29 WTA) continuă. Românca a fost învinsă în trei seturi de Jelena Ostapenko (22 WTA), scor 6-1, 4-6, 6-2, fiind eliminată în runda inaugurală a turneului Qatar Total Open de la Doha. Din păcate, Buzărnescu nu se regăsește după accidentarea suferită anul trecut, iar rezultatele ei sunt departe de așteptări: a ajuns la a noua înfrângere consecutivă.
Jelena Ostapenko nu i-a lăsat nicio șansă Mihaelei în primul set, care s-a încheiat după numai 23 de minute de joc. Partida a început cu Buzărnescu la serviciu, jucătoarea noastră conducând cu 40-0. Ostapenko a jucat agresiv a revenit și a făcut break-ul la a treia oportunitate. A fost momentul care a destabilizat-o total pe Buzărnescu.
Condusă cu 2-0, Buzărnescu a avut o tresărire de orgoliu, s-a impus la zero pe propriul serviciu și a modificat tabela în dreptul său. A fost însă singurul game reușit de jucătoarea noastră în primul set. Jocul a curs apoi într-o singură direcție. Letona a fost cea care a dictat ritmul schimburilor, a lovit de multe ori la limită, iar Buzărnescu nici nu a avut timp să înțeleagă ce se întâmplă.
De menționat că Mihaela Buzărnescu nu a câștigat niciun punct pe serviciul advers în primul set, a comis nouă erori neforțate (față de trei ale Jelenei) și a avut și două duble greșeli. Doar trei lovituri câștigătoare a bifat Mihaela, în timp ce Ostapenko a avut șase.
Ostapenko a început în forță și setul al doilea, cedând un singur punct în game-ul de debut. În schimb, Mihaela a avut din nou de suferit la serviciu, dar și-a adunat toate forțele și a reușit să salveze cele patru mingi de break ale letonei și a egalat scorul (1-1). A urmat apoi un game în care românca a avut o replică bună pe serviciul advers, însă tot Ostapenko a fost cea care a trecut în avantaj.
Buzărnescu a început să își ridice nivelul jocului și să o pună în dificultate pe letonă, reușind două game-uri consecutive. După un game alb pe propriul serviciu, Mihaela a făcut primul său break și a preluat pentru prima dată conducerea, scor 3-2. Jucătoarea noastră nu a profitat de moment și a ratat șansa distanțării pe tabelă, după ce Ostapenko a făcut și ea break (3-3).
Seria break-urilor a continuat, serviciul trădându-le pe ambele jucătoare. Câte un game alb de fiecare parte, iar tabela arăta 4-4. Buzărnescu a trecut la conducere după ce s-a impus din nou pe serviciul letonei și tot ea a fost cea care a oprit seria break-urilor, câștigând în același timp și setul: 6-4, după 44 de minute de joc.
Setul decisiv a fost unul în care momentele de slăbiciune și-au făcut din nou loc în jocul Mihaelei. Jucătoarea noastră a dat cu piciorul unor șanse care poate ar fi schimbat soarta meciului. Deși a avut patru mingi de break în primul game, Buzărnescu nu a reușit să se impună. A făcut-o însă Ostapenko în game-ul al patrulea al setului, la prima oportunitate, și s-a distanțat pe tabelă la 3-1.
A urmat apoi încă o șansă de break pentru Mihaela, însă game-ul s-a dus și de data aceasta în contul letonei (4-1). Numărul 29 WTA a reușit să întrerupă seria câștigătoare a adversarei și s-a apropiat la 4-2. Ostapenko nu i-a mai lăsat însă șanse jucătoarei noastre, și-a adjudecat următoarele două game-uri și a pus capăt partidei după o oră și 46 de minute.
Este doar a treia victorie pentru Ostapenko în 2019, după cele obținute cu Kristina Mladenovic (Franța), în primul tur la Sankt Petersburg (scor 6-1, 0-6, 6-0) și cu Rebecca Sramkova (Slovacia), în primul tur al Grupei Mondiale II din Fed Cup (scor 7-5, 6-7(5), 6-1).