Valoarea totală a investiţiei aprobată de Guvern pentru construirea unei săli de sport polivalente în municipiul Oradea este de 99,963 milioane lei. Finanţarea lucrării, care se estimează să fie terminată peste 27 de luni şi va avea o capacitate de 5.000 de locuri – 3.600 în gradene fixe şi 1.400 în gradene retratabile, va fi făcută de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Primăria Oradea.
În jurul sălii va fi amenajată o zonă pietonală care va funcţiona ca parc de cartier, iar zonele de parcare ar putea contribui la decongestionarea traficului din oraş.
Sala va putea găzdui partide de handbal, baschet sau volei și vor putea fi organizate competiții internaționale până la nivel de sferturi de finală. Astfel, Oradea va intra în circuitul oraşelor cu săli de sport omologate pentru competiţii continentale şi va putea găzdui astfel de competiţii
Asta în condițiile în care actuala sală polivalentă din Oradea are o capacitate de 2.500 de locuri şi este insuficientă pentru organizarea competiţiilor majore, de multe ori cererea de bilete fiind mult mai mare decât capacitatea sălii.