Pe 6 decembrie 2009, un anume Mircea Geoană, pe atunci lider al PSD, se auto-proclama președinte al României. La anunțarea exit-pol-urilor, văzându-se președinte, Geoană s-a descătușat: a sărit de bucurie și a strigat, “Mihaela, dragostea mea“.
În final, Mirciulică avea să rămână cu Mihaela în brațe și cu postul de șef de stat în vise. Nici 10 ani mai târziu, pe 21 martie 2019, Irina Begu, încă jucătoare de tenis a României, avea să simtă pe pielea ei ceva similar cu ceea ce a trăit ”prostănacul” PSD în 2009. Cei care au mers la culcare cu Irina la timonă (6-4, 5-1), s-au trezit cu Bianca Andreescu învingătoare!
La Miami, în turul I, Irina Begu a demonstrat lumii întregi că românul e o legendă la sportul numit ”înecat la mal”. Jucătoare de duzină în tenisul feminin mondial, Begu a întâlnit o altă româncă, dar una cizelată în Canada, Bianca Andreescu, iar rezultatul final a fost unul mai mult decât scontat: victorie Bianca. Până la succesul absolut logic al Biancăi, o jucătoare mai bună, mai valoroasă și mai serioasă, Irina Begu a fost eroina unui episod pur românesc.
Campioană superbă la Indian Wells în urmă cu doar câteva zile, Bianca a început mai greu meciul, iar Irina Begu a câștigat primul set cu 6-4. Din acest moment, toată lumea se aștepta ca Bianca, o campioană în adevăratul sens al cuvântului, să răstoarne abrupt meciul. Nu avea să fie așa, la prima vedere, întrucât Irina a continuat să mărșăluiască spre un succes similar cu o minune, dată fiind postura ei. Meciul a curs șocant spre 6-4, 5-1 pentru Irina și nimeni n-o mai vedea pe Bianca revenind.
Din acel moment, Irina Begu și-a dat jos haina de potențială câștigătoare și a intrat într-o pelerină pe care scria ”înecatul la mal – sportul național al românilor”. De la 6-4, 5-1 (30-0) până la finalul meciului, Irina a mai câștigat doar trei game-uri. Dincolo, Bianca ne-a demonstrat tuturor ce a putut să facă o națiune precum Canada dintr-o româncă și a luat nu mai puțin de 12 game-uri, impunându-se cu 4-6, 7-6, 6-2.
În tot anul 2019, la Indian Wells, aseară la Miami și, mai mult ca sigur în anii ce vor urma, Bianca Andreescu a făcut și va face, din postura de ”canadiancă”, ceea ce nu ar fi putut face niciodată din postura de ”româncă”. De ce? E foarte simplu. Uitați-vă la 99% din tenisul românesc, care e praf și pulbere. Cu excepția Simonei Halep, care e un caz special, nimic nu pare sănătos. Existăm la nivel mic și foarte mic, iar perspectivele nu sunt deloc roz.
Să nu plângem doar tenisul. De-a lungul anilor, conaționalii sau conaționalele noastre ne-au demonstrat cu vârf și îndesat că a da cu bâta-n baltă sau a ne îneca la final este un veritabil sport național. Să vedem doar câteva dintre multele exemple în care românii ”au căzut la datorie” în malul performanței.
România – Suedia din Suedia din “sferturile” CM ’94, cel mai renumit exemplu!
În urmă cu 26 de ani, la Cardiff, se năștea ”Generația de Aur”. Un an mai târziu, la Cupa Mondială din 1994, România se califica până în ”sferturi” la Mondialul american, iar cuvântul ”Aur” din formulare a fost mai aproape ca niciodată. Din păcate, la San Francisco, elevii lui Anghel Iordănescu s-au înecat la malul unei semifinale istorice pentru fotbalul românesc.
10 iulie 1994 este data neagră a echipei naționale. Atunci, România a fost la câteva minute de o performanță istorică: prezența în semifinalele Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii.
Partida România – Suedia a rămas o amintire cruntă în memoria fanilor fotbalului românesc. Din această partidă nu poate fi ștearsă cu buretele faza golului marcat de suedezul Kennet Anderson, reușită care a împins partida spre penalty-uri.
Era minutul 115 atunci când uriașul atacant blond s-a înălțat ca un Goliat şi l-a învins fără emoții pe Florin Prunea, portarul din acel meci al “tricolorilor”. Elevii antrenați de Anghel Iordănescu se aflau în avantaj din minutul 101, când Florin Răducioiu a marcat de la marginea careului, iar Schwarz a fost eliminat. La loviturile de departajare s-au impus suedezii, ultimul penalty fiind ratat de singurul câștigător a două trofee ale Cupei Campionilor la acea vreme: Miodrag Belodedici.
”Tricolorii” au lovit din nou în 2003!
În toamna lui 2003, la Copenhaga, elevii aceluiași Puiu Iordănescu, revenit pe banca naționalei, avea să ne aducă alte râuri de lacrimi. Generaţia post-aur a României, condusă de Mutu și Chivu, a avut un moment de răscruce, un moment care putea schimba ultimii 10 ani de zile în fotbalul international din istoria noastră, dar am fost blocaţi de două lucruri: ratările și Urs Meier.
La meciul cu Danemarca, România a avut puterea să revină după pauză și a făcut 2-1 pe tabelă prin Pancu și Mutu,. Din păcate, gazdele au revenit și au egalat la ultima fază, în minutul 90+4, atunci când fundașul Martin Laursen l-a învins pe Lobonț după o fază suspectă de henț. În urma acelui rezultat, România a ratat șansa de a merge la Euro 2004, pentru că avea nevoie de victorie pentru a juca barajul.
Steaua București, o altă ”prietenă” cu malul
Când vorbim de reprezentare românească la nivel de club, vorbim în principal de Steaua. Dintre multele meciuri ale steliștilor jucate contra echipelor din Europa, câteva au rămas în memoria fanilor. Din păcate, ca și momentul CM 94, acestea intră în cutia negativă, însă una pentru care nu există ”delete”.
Pentru Steaua (actuala FCSB) ultimului deceniu, episoadele în care a pierdut dramatic în ultimele minute în Europa a devenit o constantă. Echipa lui Gigi Becali a pierdut câteva jocuri cu miză imensă.
Episodul Middlesbrough, cel mai dureros
În returul semifinalelor Cupei UEFA, în 2006, după victoria la limită, 1-0 acasă, Steaua conducea în Anglia cu 2-0 după o jumătate de oră. Middlesbrough a întors miraculos. Așadar 0-3 agg. înscris undeva în colțul ecranului.
Ce a urmat a fost ceva inexplicabil! Englezii au început să înscrie gol după gol. În minutul 89, Macarone a marcat şi golul 4, care i-a blocat drumul Stelei spre finală.
Rapidul, o altă echipă întoarsă de la 0-2, cu Anderlecht
Pe 8 august 2003, Rapidul lui Mircea Rednic era eliminată dramatic din drumul către turul III preliminar al Ligii Campionilor. Cu un 0-0 pe Lia Manoliu, Rapidul trebuia să înscrie la Bruxelle. A făcut-o, nu o dată, ci de două ori, însă Anderlecht a fost și mai bună.
Atunci, Rapid a evoluat foarte bine în prima repriză, reușind sa-i țină pe belgieni departe de poarta lui Dolha. Mai mult chiar, in minutul 43 campioana României a reușit să deschidă scorul, cursa pe partea stângă a lui Godfroid fiind finalizată din apropiere de către Ilyes. În ultimul minut al primei reprize, rapidistii au punctat încă o data, Bratu fructificând cu un șut puternic pasa înapoi a lui Ilyes.
Văzându-se cu sacii în căruță, giuleștenii au intrat relaxați după pauză și au fost surprinși de forcingul și de determinarea elevilor lui Hugo Broos. Anderlecht a început în forță repriza a doua și, profitând de pasul înapoi al elevilor lui Mircea Rednic, a egalat în trei minute prin reușitele lui Jestrovic (’51) și Zetterberg (’53). Golul victoriei a fost semnat de sud-coreeanul Seol, în minutul 76. Deși au forțat egalarea, rapidiștii nu au mai reușit să pună în pericol poarta lui Zitka și au părăsit astfel cea mai importantă competiție fotbalistică europeană intercluburi.
Până la primul GS, și Simona Halep a dat cu capul de mal
Fostul lider WTA, Simona Halep, a scris istorie pentru tenisul românesc. În iunie, la Paris, Simona ajungea cu stil în finala Grand Slam-ului de la Roland Garros și nimic nu părea să o oprească din drumul către visul ei etern. Din păcate, când i-a fost lumea mai aurită, românca a fost învinsă în finală, după o oră şi 59 de minute de joc, de letona Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6, după un meci în care a condus cu 3-0 în setul al doilea şi a avut trei mingi de a se distanţa la 4-0.