Cei mai valoroşi boxeri juniori români participă în vederea Campionatului European rezervat categoriei lor de vârstă, care se va desfăşura la Galaţi, în perioada 22 mai – 2 iunie.
Tricolorii participă la un puternic turneu la Harkov, dotat cu trofeul ”S. Danilchenko”.
După două zile dificile, România a intrat cu şase boxeri în semifinale, ceea ce înseamnă că va avea tot atâtea medalii.
Primul boxer român care şi-a asigurat un loc pe podium a fost Mario Antonio Manea (52 kg – foto), care a boxat joi în sferturi cu un puternic pugilist din Georgia, Lado Quarchava. Folosindu-şi inteligenta şi necedând niciun centimetru in ring, Mario a condus lupta şi a obţinut decizia la puncte şi calificarea in semifinale.
A urmat Adrian Preda, medaliatul României la ultimul CE din Rusia. Preda a obţinut o victorie muncită, cu 4-1, în fața ucraineanului B. Yaroslav.
La 57 kg, România a avut doi reprezentanţi. Andrei Pietroi, aflat în primul an de juniorat, a pierdut în fața azerului Turgay Mirzaev. Roman Samuel a răzbunat delegaţia tricoloră şi a câştigat cu 5-0 în faţa altui azer, Taji Toghizade.
La 66 kg, Andrei Musteţ, de la Pandurii Tg. Jiu, l-a învins categoric pe croatul Vito Rosso. Arbitrul l-a numărat de două ori pe croat.
Alături de cei patru, vor mai boxa direct în semifinale Ionuţ Alex Dumitrachi (48 kg) şi Alexandru Ungureanu (60 kg).