Marius Vizer, șeful Federației Internaționale de Judo, a anunțat că renunță la postul de președinte de onoare la FRJ din cauza „managementului eronat și viciat” al forului condus acum de Cozmin Gușă.
Scandalurile care zguduie lumea judoului românesc produc încă un efect la nivel de vârf. Șeful federației internaționale, Marius Vizer, și-a dat demisia din structurile FRJ, unde gira conducerea de la București prin postura sa de președinte de onoare.
„Datorită seriilor de evenimente legate de managementul eronat sau viciat al Federației Române de Judo din ultimii ani, precum și ale animozităților actuale care duc la scindarea acesteia, cu mare regret îmi anunț demisia din funcția de președinte de onoare al FRJ”, a scris Marius Vizer (foto) într-o scrisoare adresată forului de la București.
Referirea e, în special, la dezvăluirile despre bătăile aplicate la lotul olimpic de antrenorul Florin Bercean și la raportul ANAF, care a constatat o „gaură” de 550.000 de euro la FRJ în perioada 2011-2015, acoperită însă de administrația de acum, în frunte cu Cozmin Gușă.