CSU Sibiu și CSM U Oradea s-au întâlnit joi 18 aprilie în ultimul act al Cupei României la baschet masculin. Așa cum era de așteptat a fost un duel extrem de echilibrat între două dintre cele mai bune echipe din țara noastră.
În semifinale, Sibiul a trecut de Dinamo, CSM U Oradea a învins mare rivală U BT Cluj-Napoca. Sibiul a făcut un meci aproape perfect și când era cazul a făcut diferența reușind în final o victorie la zece lungimi distanță 88-78 (26-21, 21-24, 21-18, 20-15).
Sibiul a început mai bine meciul Hardy fiind de neoprit, marcând constant. Oradea revine în joc pe mâna lui Bobe Nicolescu, iar mai apoi după reușitele lui Richard și Zekovic preia inițiativa.
Campioana schimbă prima, Pasalic apare pe parchet și-și face prezența, la celălalt panou, Fleșeriu simte că poate domina lupta sub panou. Cooper câștigă lejer duelurile, duce Sibiul în avantaj. reușita de la mare distanță a lui Zekovic, echilibrează jocul.
După primul sfert, Sibiul are cinci lungimi avans.
Începe sfertul secund cu Markovic și Carter pe parchet, roș-albaștrii revin în meci. Din păcate, Markovic înscrie doar o liberă, Bobe din nou înscrie, timp de odihnă al galbenilor. Meciul are ritm, place spectatorului, Zekovic din nou de la distanță scutură plasa. După reușita lui Prett, Cristian Achim solicită un nou timp de odihnă. Hardy ratează, Cooper vine cu recuperarea și înscrie. 41-37 în favoarea Sibiului. Pratt interceptează și mărește diferența. Richard cu multă înscredere aruncă și înscrie. Pe sirenă, Richard e letal și pune punct primei repize. 47-45 la pauză.
Hardy deschide sfertul secund cu o reușită peste Watson, turnover al galbenilor, Mirel Dragoste înscrie de la distanță, în replică, Richard înscrie cu om pe el. Din nou Mirel Dragoste, cu mult noroc înscrie cu mare, mare boltă. Românul Watson nu poate fi oprit în două rânduri, iar Oradea revine pe tabelă. Markovic ratează ambele libere, și după aceea faultează total aiurea.
Richard acțiune personală de toată frumusețează, Oradea este mult mai mobilă. Markovic este căpăcit de Pratt, Watson fault jos.
Pratt ajunge la linia de libere, oboseala în tabăra campioanei, începe să se simtă. Tamulis, singur nu are cum rata, Sibiul are din nou +5 pe tabelă. Din nou Tamulis transformă ambele libere, iar diferența crește în favoarea Sibiului.
Zekovic ”ține” campioana pe linia de plutire, de la linia de libere, Achim schimbă continuu. Pasalic pe sirenă înscrie de la distanță, la celălalt panou Pratt singur nu are cum ratat. Pe final, Richard reclamă un fault, neacordat. Urmează ultimul sfert, cel decisiv. Carter dintr-o situație dificilă înscrie, un coș extrem de important, Tamulis ratează. Carter face diferența, fiind într-o formă mare, Mirel Dragoste nu poate fi oprit, având o mână bună în acest joc. Coș plus liberă suplimentară pentru Carter, în duel cu Cooper. Richard îi lasă locul lui Markovic.
73-71 în favoarea Sibiului. Hardy cade rău, dar se ridică, transformă ambele libere. Markovic finalizare în forță, Pratt impecabil la celălalt panou. Timp de odihnă solicitat de Cristian Achim. Combinație perfectă între Richard și Valeika, primul înscrie.
Richard repune parcă după expirarea celor cinci secunde, Markovic ajunge la linia de libere. Înscrie ambele aruncări și respebilește egalitatea. 77 peste tot. Timp de odihnă solicitat de Dan Fleșeriu. Comform posesiei alternative, bihorenii câștigă posesia. Hardy înscrie doar o liberă, Tohătan finalizare de senzație. 80-77. Hardy de la mare distanță scutură plasa.
Un coș care ar putea devine decisiv. 83-77. Timp de odihnă, Oradea… Cartwer de la distanță ratează, senzațional, Cooper de la trei puncte, este extraordinar. 86-77. Cea mai mare diferență de până acest moment.
Richard singur de la distanță ratează, oare că meciul este jucat. Zekovic presat de Pratt, ajunge la linia de libere. Ratează prima tentativă, o înscrie pe a doua. Timp de odihnă solicitat de Dan Fleșeriu.
Tamulis de la linia de libere, cuce Sibiul la +10.
Și așa s-a scris istoria unui meci în care prospețimea și inspirația din final au făcut diferența. Un trofeu câștogat de Sibiu și nu pierdut de Oradea, care atunci când trebuia să aibă energia necesară nu a mai avut aer… Cei mai buni marcatori ai jocului au fost Hardy 17 puncte, Pratt 13 de la învingători, respectiv Richard 20 și Carter 12 de la roș-albaștrii.