De câteva zile, șteianul Vasile Sin (foto) face parte din corpul tehnic al lotului națioal Under 13 a României. Originar din orașul de la poalele Miunților Apuseni, Vasile Sin a jucat fost jucat la cele două echipe ale Șteiului și anume Minerul și Oțelul. Cea mai mare realizare ca jucător a cunoscut-o la U Cluj-Napovca, echipă cu care a jucat în Divizia A, o mare, MARE, realizare ale acelor vremuri.
Cariera de antrenor cu portarii și-a început-o destul de devreve tot în zonă, fiind ani buni la Ștei sau CF Bihorul Beiuș.
De asemenea pasul spre marea performanță l-a făcut cu ajutorul celor de la CF Liberty Salonta, unde munca lui a dat roade la nivel juvenil. Bogdan Hodoroabă a ajuns la lotul național prin munca depusă alături de el, Horațiu Moldovan de la Ripensia a fost repus pe picioare la Turnu Măgurele, pentru ca Anca Trip Iulian sau Dan Izvoranu să fie din nou o certitudine.
FRF organizează săptămâna viitoare, timp de patru zile, o tabără de selecţie rezervată celor mai buni jucători Under 13 din ţară. Acţiunea ce se va desfăşura la Mogoşoaia va fi coordonată de 10 antrenori, printre care și bihoreanul Vasile Sin CSM Slatina. Alături de acesta va mai fi la lot și Cristian Stănculeţu.
Cei mai buni jucători din ţară născuţi 2006, remarcaţi de antrenorii zonali din cadrul FRF, vor lua parte, începând de luni, la o tabără de selecţie care se va desfăşura, timp de patru zile, la Mogoşoaia. Aproximativ 80 de copii vor fi astfel testaţi fizic şi tehnico-tactic în vederea cooptării în viitor la loturile naţionale.