Categories Fotbal

Victoria care deschide drumul Sanmartinului spre baraj

rsz_img_20190504_110836Sâmbătă 4 mai s-au desfășurat primele jocuri din cadrul etapei a 24-a a Ligii a 4-a de fotbal Bihor. Cel mai așteptat joc a avut loc la Sântion acolo unde echipa considerată ”gazdă” a depășit clar adversara de întrecere, în cel mai așteptat joc al etapei.

Sânmartinul nu a lăsat nicio șansă celor de la CAO de care a dispus cu 4-0, la finele unui meci dominat în cea mai mare parte a lui de organizatori. După numai șapte minute, Sorian a reușit să înscrie cu largul concurs al portarului advers, gol pe colțul scurt.

După doar câteva minute, gazdele puteau profita de o nouă gafă a portarului advers, dar au ratat cu poarta goală. Pentru ca tacâmul să fie complet, apărarea orădenilor pasează cu atacanții adverși, Ban mărind diferența.

CAO iese la joc, beneficiază de o bară, dar și de două ocazii foarte mari la cealaltă poartă.

În partea a doua disputa pare să se echilibreaze, tot cei din Sânmartin sunt aproape de gol din Nogo, dar acesta din urmă ratează. Pop înscrie și el pentru a fi schimbat iar pe final elevii lui Călin Cheregi mai îscriu o dată după ce vizitatorii au cedat total inițiativa. În urma acestei victorii, echipa CSC Sânmartin este foarte aproape de barajul de promovare în Liga a 3-a.

Ceea ce nu știau ei, că al acest meci au fost spionați de antrenorii celor din Florești, echipă cu care cel mai probabil vor juca la baraj.

La Beiuș, gazdele de la CF Bihorul au reușit un succes extrem de important ceea ce le dă speranțe de a juca și în sezonul viitor în acest eșalon. Viitorul Borș a uitat să mai piardă fiind la cea de-a patra victorie consecutivă, iar perspectivele sunt interesante. Etapa viitoatre vor avea un adversar pe măsura lor.

Iată o parte din rezultate:
CSC Sânmartin – ACS CAO 1910 Oradea 4-0
Crişul Aleşd – CS Mădăras 3-2
CSO Ştei – Clubul Sportiv Oşorhei 1-0
CS Bihorul Beius – CS Săcueni 2-1
CS Unirea Valea lui Mihai – CS Viitorul Borş 1-2
Unirea Embrak Livada – CS Diosig Bihardioszeg 0-1
CSC Crişul Sântandrei – CSM Olimpia Salonta 0-0
FC Universitatea a stat.
Clasament:

1 CSC Sânmartin 22 19 3 0 70 16 60p
2 ACS CAO 1910 Oradea 23 16 3 4 72 21 51p
3 CS Viitorul Borş 23 12 3 8 57 31 39p
4 CS Diosig Bihardioszeg 22 12 2 8 50 37 38p
5 CSC Crişul Sântandrei 22 11 4 7 40 33 37p
6 Clubul Sportiv Oşorhei 23 10 4 9 45 44 34p
7 CS Unirea Valea lui Mihai 23 10 4 9 38 51 34p
8 Unirea Embrak Livada 22 9 6 7 35 27 33p
9 FC Universitatea Oradea 22 8 5 9 37 32 29p
10 CSM Olimpia Salonta 22 7 1 14 21 43 22p
11 Crişul Aleşd 22 7 1 14 43 69 22p
12 CS Mădăras 22 7 1 14 31 65 22p
13 CSO Ştei 22 6 3 13 25 44 21p
14 CS Bihorul Beius 23 5 5 13 21 49 20p
15 CS Săcueni 23 4 5 14 28 51 17p

Etapa viitoare:

Sambata, 11 Mai 2019, 11:00Teren: Comunal / Sântion
CSC Sânmartin – Crişul Aleşd
Sambata, 11 Mai 2019, 11:00Teren: Municipal/Liberty / Salonta
CSM Olimpia Salonta – CSO Ştei
Sambata, 11 Mai 2019, 16:00Teren: Comunal Diosig / Diosig
CS Diosig Bihardioszeg – CSC Crişul Sântandrei
Sambata, 11 Mai 2019, 16:00Teren: Tricolorul / Alparea
Clubul Sportiv Oşorhei – FC Universitatea Oradea
Sambata, 11 Mai 2019, 18:00Teren: Orăşenesc / Săcueni
CS Săcueni – CS Unirea Valea lui Mihai
Sambata, 11 Mai 2019, 18:00Teren: Stadion Iuliu Bodola / Oradea
ACS CAO 1910 Oradea – CS Viitorul Borş
Duminica, 12 Mai 2019, 16:00Teren: Comunal / Mădăras
CS Mădăras – Unirea Embrak Livada
Joi, 1 August 2019, 18:00Teren: Dacia / Gepiu
CS Bihorul Beiuș va sta.

About Author