Simona Halep (3 WTA) a întâlnit-o în premieră pe poloneza Iga Swiatek (18 ani, 104 WTA), într-o partidă desfășurată luni 2 iunie, pentru calificarea în sferturile turneului de la Roland Garros. Confruntarea de pe arena Philippe Chatrier a început în nota clară de dominare a româncei care a condus cu scorul de 5-0 după numai 14 minute de joc.
În cele din urmă, în mai puțin de 25 minute a reușit să închidă primul set, scor 6-1. A urmat un al doilea set care nu a fost foarte diferit de primul, cu o jucătoare româncă într-o formă de zile mari, 6-0. Așadar cu pași repezi, Simona Halep ajunge în sferturi.