Jucătoarea română de tenis Simona Halep (8 WTA) a fost desemnată cap de serie numărul şase la turneul WTA de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 998.712 dolari, şi va debuta direct în turul secund.
Simona Halep (foto) o va înfrunta în runda a doua pe învingătoarea dintre Camila Giorgi (Italia) şi Su-wei Hsieh (Taiwan).
Românca a câştigat singurul duel cu Giorgi (39 WTA), în 2015, în turul al treilea la Miami, cu 6-4, 7-5.
În meciurile dintre Halep şi Hsieh situaţia este egală, 1-1, după ce Simona s-a impus în 2013 în primul tur la Cincinnati, cu 6-7 (5), 6-1, 6-2, iar taiwaneza a câştigat anul trecut în turul al treilea la Wimbledon, cu 3-6, 6-4, 7-5.
Halep va juca şi la dublu, alături de Raluca Olaru, cele două urmând să le înfrunte duminică pe principalele favorite, Gabriela Dabrowski (Canada)/Yifan Xu (China).
Pe tabloul de simplu la Eastbourne se află şi Mihaela Buzărnescu, ea urmând să joace în primul tur contra letonei Jelena Ostapenko.