Suntem din nou puși în postura deja uzuală de a dezminți articolele mincinoase din întreaga presă românească, și a proba adevărul, nedisimulat și clar, așa cum ar fi trebuit prezentat de la bun început. Astfel, vom prezenta în acest comunicat realitatea despre conflictul devenit deja viral în presă, și vă invităm și rugăm să-l distribuiți, la rândul vostru, deoarece este șocant la ce intoxicări s-a ajuns.
Nu mai are rost să reluăm cu lux de amănunte fiecare moment al incidentului de aseară în care a fost implicat jucătorul Cristian Manea, prietena acestuia și un grup de pseudo-suporteri din tribună, care ulterior au lovit-o pe aceasta. Foarte pe scurt, la câteva minute după finalul meciului, s-a iscat o altercație în tribună, parte vătămată fiind prietena jucătorului, lovită mișelește de unul dintre cei aflați în zonă.
Ceea ce vrem să evidențiem este că unul din membrii fondatori ai grupului nostru, din bun simț și din vădit spirit civic, după ce văzuse scena inițială, s-a interpus între agresori și femeia lovită, pentru a aplana conflictul și pentru a o apăra pe cea care fusese deja vătămată. Cam asta înseamnă atitudinea, implicarea și civismul. Drept răsplată, din incompetența polițiștilor în civil aflați în zonă, colegul nostru, singurul om din acel meleu care a intervenit pentru a aplana, a fost confundat cu agresorul și extras din zonă, lovit de către polițiști cu brutalitate după ce i s-au pus cătușele, astfel încât după incident avea chipul tumefiat de la agresiuni, și dus în afara stadionului. Ulterior, la doar câteva minute după arestare, după ce i s-au prezentat scuzele de rigoare pentru confuzie, acesta a fost eliberat după ce s-a văzut pe filmare că a fost singurul om cu intenții bune din acel conflict.
Ceea ce vrem să tratăm este faptul că după apariția unei poze cu membrul grupului nostru târât pe terenul de joc, toată presa românească, aproape fără excepție, l-a acuzat pe acesta ca fiind agresorul, fără nici o dovadă, doar pe o presupunere nefondată și pe baza interpretării aberante a unei singure fotografii preluate dintr-un tabloid britanic. Era foarte simplu să se afle adevărul, se putea discuta chiar de aseară cu ofițerul de securitate FRF (d-l Sorin Cojocaru) sau cu jandarmii români deplasați în Italia pentru a-i monitoriza pe suporterii naționalei. Aceștia au văzut direct sau au fost informați imediat de către poliția italiană despre cine este agresorul și despre confuzia inițială. Sau mai simplu, să ceară detalii direct poliției italiene, cei care au la dispoziție filmările de pe camerele de supraveghere. În mod normal, am fi fost profund șocați de propagarea acestor informații false de către presa românească, dar nu ne mai miră nimic, etica profesională fiind inexistentă în această branșă.
Pe această cale, facem un apel către toate entitățile care au abordat subiectul, au publicat fotografia în care apare membrul grupului nostru indicat eronat ca cel care a agresat, să dezmintă această dezinformare și să retracteze cele afirmate, pe lângă un post scriptum în care să recunoască greșeala făcută. Cam asta ar însemna profesionalitatea, recunoașterea și asumarea greșelii. Și dacă vreuna dintre publicații vrea să-și „spele păcatele” până la capăt, să cerceteze cazul direct de la sursă, la poliția italiană locală, cadrele care asigură securitatea FRF și agenții operativi români de la fața locului și eventual să ne întrebe și pe noi și alți martori de la fața locului.
Ca o încheiere, cam asta este mulțumirea pe care o primim că suntem plecați de trei săptămâni de acasă pentru a ne susține naționalele într-un incredibil periplu european, Norvegia, Malta și Italia, trei săptămâni de zile libere de la job-uri (zilele de concediu pe un an întreg), pe banii, eforturile și sacrificiile noastre. Asta este răsplata când nu asiști complice la lovirea brutală și mișelească a unei femei de către un bărbat în toată firea, iei atitudine pentru a aplana și ajungi să fii călcat în picioare de poliție și înfierat de către toată presa în căutare de senzațional, fără nici o informație verificată. „Rușine să ne fie”, suntem ultimii oameni care mai au atitudine, spirit și moralitate pe stadioane!
Va rugăm să preluați acest comunicat, să-l distribuiți, să-l trimiteți tuturor publicațiilor și agențiilor de presă și să facem lumină în acest caz. Uniți Sub Tricolor, reprezentăm cu mândrie acest popor!