Sandu Iacob este noul antrenor al echipei de handbal masculin Steaua Bucureşti, cu care a cucerit două titluri naţionale ca jucător. Obiectivul principal în sezoul 2019-2020: medalie în Liga Naţională.
Sandu Iacob va fi secondat de Tudor Vasile, în timp ce Guillaume Veta va fi preparator fizic, iar echipa tehnică va fi coordonată de Vasile Stângă.
Obiectivele pentru viitorul sezon sunt clasarea în primele trei locuri în Liga Naţională, câştigarea Cupei României şi calificarea în cupele europene.
Fost component al Stelei între 1997 – 2002, Sandu Iacob (foto) a cucerit două titluri naţionale şi trei Cupe ale României. La echipa naţională a bifat 154 de selecţii, fiind căpitanul reprezentativei la CM din 2009.
Cariera sa de antrenor a reprezentat următorul parcurs: secund la naţionala de seniori, antrenor principal la naţionala U21, precum şi la cluburile HC Vaslui, HC Dobrogea Sud Constanţa şi CSM Focşani.
”E un alt moment important în viaţa mea profesională cu care sunt convins că mă voi mândri peste ani, faptul că antrenez la cel mai important club din România. De când am intrat în sala de şedinţe a clubului şi am văzut cifrele din dreptul palmaresului echipei, mi-am dorit să schimbăm aceste cifre”, a declarat Iacob după semnarea contractului.