Categories Polo

Vicecampioana Romaniei a inceput cu o victorie turneul din Serbia

007Vicecampioana româniei la polo pe apă masculin, CSM Oradea a debutat cu dreptul la turneul LEN Champions League 2019/20 de la Sabac, Serbia. Formația antrenată de Dorin Costrăș a învins Apollon Smyrnis, scor 7-6, în ziua de deschidere a amintitului eveniment.

Prima repriză a fost controlată de orădeni. Aceștia au marcat de două ori în primul act și nu au încasat niciun gol. Avantajul CSM-ului a crescut, scorul la jumătatea partidei fiind de 5-2.

Grecii s-au apropiat amenințător după pauză, marcând de două ori pentru a se apropia la 5-4 cu opt minute înainte de final. Veteranul Ramiro Georgescu a desprins Oradea la două lungimi, însă Apollon a replicat, pentru ca apoi tânărul Nichita Ilisie să înscrie un gol foarte important cu două minute înainte de final.

Roland Szabo a înscris de două ori, iar Vlad Georgescu, Nichita Ilisie, Vlad Dragomirescu, Viktor Kovats și Ramiro Georgescu au marcat câte un gol pentru CSM Oradea. Învingătorii au avut 12 jucători autohtoni și un singur străin, în persoana lui Gojko Pijetlovic.

Vineri (30.08), ora 10:30, CSM Oradea se duelează cu Steaua Roșie Belgrad, campioana Serbiei.

About Author