Reprezentativa U21 a României s-a impus cu 3-0 în fața britanicilor, după ce a învins Ucraina cu același scor în urmă cu patru zile.
“Tricolorii” au început bine partida de la Voluntari și au controlat jocul. Totuși, niciuna dintre formații nu și-a creat ocazii importante de a marca. Echilibrul s-a rupt după o jumătate de oră de joc, când portarul oaspeților a fost eliminat, după o ciocnire cu Dennis Man. În ciuda faptului că erau în inferioritate numerică, nord irlandezii au avut cea mai mare ocazie a primei reprize, prin Lavery, însă scorul pauzei a fost 0-0.
La fel ca și în partida cu Ucraina, puștii lui Rădoi au ieșit mai concentrați de la vestiare și au deschis scorul la doar patru minute de la reluare. Căpitanul Băluță a înscris norocos, cu un șut puternic din interiorul careului. La doar 10 minute, Mihăilă și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, cu o execuție din apropiere. Românii au continuat să facă spectacol, iar în minutul 67, Petre a pătruns în careu a întors balonul în centru, iar Ciobanu a înscris la colțul lung. “Tricolorii” au gestionat perfect partida până la final și au reușit să se impună cu 3-0.