Handbalistele pregătite de Doina Ardelean au obținut cel mai important succes al sezonului reușind să administreze prima înfrângere liderului. La capătul unei partide, care a contat pentru etapa a 6-a din Seria D a Diviziei A, CSU Oradea a învins 33-28 (20-15) pe CSM Târgu Mureș.
La Oradea a ajuns și liderul la zi al Seriei D din Divizia A, echipă care nu a cunoscut înfrângerea până la ora jocului din Sala Universității. În tur, orădencele jucaseră curajos, pierzând totuși la o diferență de 6 goluri, câte 3 pe fiecare repriză. Și celelalte întâlniri precedente au fost la dicreția mureșencelor în ultima perioadă, dar toate acestea au alimentat și mai tare dorința orădencelor de a face un meci bun. Așadar, după un început echilibrat, studentele au prins curaj și au ridicat ștafeta nivelului de joc ajungând să domine un adversar mult mai titrat de o manieră categorică.
Apărarea a funcționat aproape perfect, contraatacul a mers ca la carte, iar diferența a crescut treptat la 18-11 în minutul 22, la pauză înregistrându-se 5 lungimi între cele două combatante, 20-15. Pauza nu a fost un sfetnic bun pentru oaspete care nu s-au regăsit nici în mitanul secund, diferența crescând până la un neverosibil +9. O demonstrație de forță în ciuda raportului eliminărilor 10 pentru gazde, 5 pentru oaspete + 2 la bancă, un meci dominat în întregime și jucat cu inima. S-a terminat 33-28 într-un joc de povestit nepoților unde David l-a învins pe Goliat.
Este cu atât mai prețios acest rezultat cu cât echipa a jucat fără câteva piese de bază, accidentate, iar jucătoarele sunt foarte tinere. „Este cea mai mare victorie de când am început acest proiect, fetele s-au autodepășit, iar când scorul a luat proporții unele se ciupeau pe bancă atunci când tabela arăta +9 pentru noi. Este o victorie muncită, este victoria lor, mai sunt multe meciuri de jucat, însă grupul acesta este incredibil atunci când este unit”, a declarat Doina Ardelean, antrenoarea echipei.
Următorul meci al orădenceleor se va desfășura sâmbătă, tot pe teren propriu, contra studentelor din Banat.
CSU Oradea: David Andreea 10 goluri, Duțu Raffaela 9, Damian Maria 5, Toma Denisa 3, Abodi Nicoleta 2, Preduca Andreea 1, Mastan Anamaria 1, Hercuț Anamaria 1, Gaga Denisa 1, Pașca Anamaria, Surducan Ștefania, Mocan Florina, Pintea Crina, Anca Ardelean, Fulgescu Raluca, Zegrean Ariane, Corondan Alexandra, Tudose Denisa.
crisana.ro