Categories Alte sporturi

Futnet Oradea scrie istorie intr-un sport nou!!!

Nouă din cele zece echipe participante au onorat cu prezenţa ultima etapă a Campionatului României la tenis cu piciorul care a avut loc în perioada 1-2 noiembrie 2019 la Salonta. Campionatul a fost organizat de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal-Tenis în colaborare cu echipele participante.
Caravana a pornit la drum din Salonta în primăvara acestui an, întorcându-se în oraşul bihorean cu ocazia rundei finale ce a fost urmată de festivitatea de premiere. S-a jucat în sistem echipe (un joc de simplu, dublu şi triplu) învingătoarea fiind stabilită cu două victorii din trei jocuri.
Alături de formația locală Tengo, care a aliniat la start atât formaţia de seniori, cât şi cea de juniori, au fost prezente trei echipe din Bucovina (Black Hill Vatra Dornei, Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc, Olympiakos Rădăuți), Futnet Oradea, dar și două reprezentante ale Banatului, Futnet Timișoara şi CS Dumbrăviţa Timiș. A lipsit, motivat, gruparea Bucovina Team.

La runda finală jocurile s-au desfăşurat în două grupe, unul de patru, cealaltă de cinci echipe, jocurile începând încă de vineri seara în cele două săli de sport din municipiu, sala Sándor Péter si sala Nicolae Talpoş, competitorii oferind dispute echilibrate, multe încheiate în setul decisiv. Din grupa A au făcut parte localnicii de la Tengo, alături de Futnet Timişoara, CS Dumrbăviţa, JSF Cluj-Napoca şi Olympiakos Rădăuţi, în timp ce în grupa B şi-au disputat întâietatea formaţiile Tengo Juniori, Futnet Oradea, Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc şi Blach Hill Vatra Dornei.

La fel ca şi la penultima etapă desfăşurată la Câmpulung Moldovenesc, juniorii de la Tengo au câştigat grupa, devansând formaţia orădeană, în timp ce seniorii de la Tengo şi timişorenii au completat careul de aşi după jocuri atractive şi spectaculoase.
În prima semifinală a fost reeditată finala ultimelor trei turnee, Tengo Salonta și Futnet Oradea oferind, și de această dată, un spectacol agreabil numeroșilor spectatori prezenți la sală. Echipa condusă de Vasile Sorean sr. s-a impus din nou, în timp ce ”mânjii” de la Tengo au furnizat încă o surpriză, depășind în penultimul act ambițioasa formație Futnet Timişoara. În faţa unei săli pline (peste 300 de iubitori de sport au asistat la finale), juniorii de la Tengo, încurajaţi de public, nu au reuşit să răstoarne calculele hârtiei. În finala mică s-au duelat Futnet Oradea și Futnet Timişoara, bihorenii având câștig de cauză.

Clasamentul etapei a arătat astfel:

  1. Tengo Salonta, 2. Tengo Juniori, 3. Futnet Oradea, 4. Futnet Timișoara, 5. CS Dumbrăviţa Timiș, 6. Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc, 7. Black Hill Vatra Dornei, 8. Olympiakos Rădăuți, 9. JSF Cluj-Napoca. Clasamentul final al campionatului a arătat asemănător, doar podiumul a fost diferit, orădenii ocupând locul doi, iar juniorii salontani, locul trei.

Finalele au fost onorate cu prezenţa de către primarul municipiului Salonta, Török László, dar şi de către directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, Petruţ Drăgan, cel care a oficiat şi festivitatea de premiere ce a urmat finalei.

Câţiva iubitori de sport au fost recompensaţi cu premii consistente in cadrul tombolei organizate cu sprijinul sponsorilor evenimentului. Ca o premieră pentru sportul salontan, dar şi cel bihorean, finalele au fost transmise în direct, pe YouTube HD si pe pagina de facebook a Asociaţiei Judeţene de Fotbal-Tenis Bihor, fiind urmărite nu doar din ţară, ci şi de peste hotare. Transmisia a durat putin peste trei ore si a fost posibilă în urma colaborării cu o firma privata, a căror reprezentanţi, in special domnul George Pop, au dat dovadă de un profesionalism desăvârşit. Cifrele sunt excelente (peste 20.000 de vizualizari in 48h) si demonstreaza ca tenisul cu piciorul poate face audiente serioase daca transmisia este corecta si accesibila publicului larg. Linkurile sunt disponibile pe siteul oficial al asociatiei www.teniscupiciorul.eu

”Familia tenisului cu piciorul s-a reunit la Salonta şi a oferit o nouă demonstraţie de jocuri şi spectacol. Le mulţumesc tuturor participanţilor pentru implicare, autorităţilor locale şi sponsorilor pentru sprijin, DJST Bihor pentru susţinere, iar publicului pentru aplauzele călduroase cu care a răsplătit prestaţia jucătorilor. Mulţumim domnului Gheorghe Grădinaru, pentru efortul depus şi contribuţia la reuşita turneului” – a spus Vasile Sorean sr., conducătorul CS tengo Salonta, care este și președintele AJ Fotbal-Tenis Bihor.

”Ne bucură faptul că avem în Salonta o ramură sportivă, tenisul cu piciorul, sau labtenisul, cum o ştim noi, care ne încântă prin spectaculozitate şi ne reprezintă cu cinste în ţară, dar şi în străinătate. Este meritul acestui împătimit antrenor, Vasile Sorean” – a precizat Török László, edililul municipiului Salonta.

„Felicitări participanţilor şi organizatorilor pentru acest spectacol sportiv de care am avut parte la Salonta într-o atmosferă superbă în care orice sportiv şi-ar dori să evolueze” – a concluzionat la final directorul DJST Bihor, Petruţ Drăgan.

Mai multe detalii (fotografii și materiale video) veți putea găsi pe pagina oficială www.teniscupiciorul.eu sau pe pagina de facebook TENGO SALONTA, care recent a depasit pragul de 3000 de fani permanenti.

Loturi echipe participante:

Tengo Salonta (Alex Sorean, Vasile Sorean, Nagy Darius, Bagosi István, Denis Purja) –
Tengo Salonta Juniori (Marc Bence, Lăzău Norbert, Halász Dániel, Suciu David, Bondar Bertalan)
Futnet Oradea (Szabó Levente, Ioan Creț, Remus Budău, Szabó Ferenc, Paul Creț, Adrian Botoș)
Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc (Cristian Noje, Doru Țuțoraș, Eduard Oreste Sever)
Black Hill Vatra Dornei (Paul Boncheș, Sorin Pricăjan, Andreas Banu, Petru Movileanu, Ioan Tecoanță, Cristian Prîsneac)
Futnet Timișoara (Gabriel Voicu, Denis Trifoi, Tony Ciucă, Darius Oltean)
Team Bucovina (Daniel Ciobotea, Marius Niga, Bogdan Balint) –
Olympiakos Rădăuți (Adrian Schipor, Teodor Lelcu, Aelenei Silviu)

About Author