Categories Tenis

Simona Halep laudata de Martina Navratilova

Simona Halep a câştigat 43 din cele 60 de întâlniri disputate în 2019, însă una dintre prestaţiile ei a fost cu adevărat specială.

Simona Halep a încheiat acest sezon pe locul 4 mondial şi a rămas în Top 5 pentru al şaselea an consecutiv, ceea ce e o performanţă fabuloasă în sine. De asemenea, constănţeanca de 28 de ani a reuşit să câştige un nou trofeu de Grand Slam, respectând un trend pe care l-a început în 2018. Atunci, a dat lovitura la French Open, acum la Wimbledon.

Şi, potrivit ziare.com, finala câştigată la All-England Club, 6-2, 6-2 cu Serena Williams (10 WTA), a fost considerată drept „performanţa anului“ de legendara Martina Navratilova. Ce a spus Martina Navratilova? *Performanţa Simonei în finala de la Wimbledon cu Serena Williams a fost aproape de perfecţiune şi e cea mai bună performanţă a anului. A fost cel mai bun meci al ei. N-a avut niciun game slab, de la început până la sfârşit. A fost ca o maşinărie. O performanţă grozavă!

*Pentru mine, cel mai bun meci al anului a fost finala de la US Open, când Bianca Andreescu a învins-o pe Serena Williams. A reuşit să-şi stăpânească emoţiile! Cu siguranţă că nu m-aş fi gândit la începutul sezonului că Bianca Andreescu va câştiga un Grand Slam şi cred că nimeni nu s-a gândit la asta.

About Author