Jucătoarea Ana Bogdan, locul 96 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (5), 6-4, pe australianca Ivana Popovic, locul 458 WTA, beneficiară a unui wild card, în turul I al calificărilor turneului Australian Open, primul grand slam al anului.
Bogdan s-a impus după un meci de o oră şi 44 de minute şi va evolua în manşa a doua cu o altă sportivă din Australia, invitată în calificări, Belinda Woolcock, locul 295 WTA.
Tot marţi, Monica Niculescu, locul 128 WTA, a acces în turul al doilea, iar Jaqueline Cristian, lcoul 208 WTA, a fost eliminată în primul tur.
Jucătoarele calificate în turul al doilea îşi asigură câte un premiu de 32.500 de dolari australieni (22.400 de dolari americani) şi 20 de puncte WTA fiecare, iar cele eliminate în manşa I primesc câte 20.000 de dolari australieni (13.800 de dolari americani) şi două puncte WTA fiecare.
Miercuri, jucătorii romani vor evolua astfel în primul tur al calificărilor:
Irina Bara, locul 160 WTA – Laura Ioana Paar, locul 216 WTA;
Patricia Ţig, locul 113 WTA şi cap de serie 7 – Leylah Fernandez (Canada), locul 206 WTA;
Elena-Gabriela Ruse, locul 181 WTA – Usue Maitane Arconada (SUA), locul 131 WTA şi cap de serie 28;
Marius Copil, locul 151 ATP – Tung-Lin Wu (Taiwan), locul 230 ATP.