În 24 februarie 2020 se împlinesc 33 de ani de când o echipă românească de fotbal cucerea un ultim trofeu continental. La Monte Carlo, pe cochetul Stadion Louis II, Steaua București, în calitate de deținătoare a Cupei Campionilor Europeni, se duela, pentru Supercupa Europei, cu redutabila formație sovietică Dinamo Kiev, care intrase în posesia Cupei Cupelor.
Marea surpriză servită ucrainenilor a fost debutul lui Gheorghe Hagi în echipa militară, fapt care, apoi, a condus la o contestație a învinșilor, care au susținut că au jucat, de fapt, împotriva echipei naționale a României.
Pe un teren destul de greu, roș-albaștrii au prestat un joc foarte bun și s-au impus cu scorul de 1-0 (1-0), unicul gol al meciului purtând chiar semnătura lui Hagi. Decarul stelist a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, perpendicular pe poarta lui Cianov. Hagi, venit de la Sportul Studențesc, a țintit o ”spărtură” în zidul dinamoviștilor, iar mingea a ricoșat din șoldul unui adversar, prinzându-l pe portar pe contre pied.
Astfel, Steaua câștiga al doilea trofeu continental și ultimul al unei echipe românești de club. Între finala de la Sevilla și cea de la Monte Carlo s-a intercalat Cupa Intercontinentală, pierdută la limită de ”viteziști”, la Tokyo, cu 1-0 în fața argentinienilor de la River Plate.
La ora Supercupei Europei din 1987, Dinamo Kiev însemna practic o mașină de fotbal al cărei nucleu forma și naționala Uniunii Sovietice. Cu legendarul Valeri Lobanovski pe banca tehnică, dar și cu jucători precum Protasov, Zavarov, Blohin și alții, ucrainenii reprezentau o trupă de șoc pe Bătrânul Continent, ei chiar fiind cotați cu prima șansă la câștigarea trofeului din Principatul monegasc.
Formula de start a Stelei, în neuitata seară de la Monte Carlo: Stîngaciu – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Tudorel Stoica, Bălan, Boloni, Hagi (min. 84 Balint) – Lăcătuș (min. 89 Majearu), Pițurcă. Antrenor principal era Anghel Iordănescu, secondat de către Radu Troi.
Față de Sevilla, 7 mai 1986, dispăruse Duckadam, care avea probleme medicale, iar Majearu și Balint nu mai intrau în graficul primului unsprezece. Regretatul Lucian Bălan, deși în campania 1985-1986 pornise cu statut de rezervă, a fost, ca și la Sevilla, integralist. Hagi a fost scos din teren cu câteva minute înainte de final, pentru ceea ce acum s-ar numi ”standing ovations”.
Emerich Jenei îi lăsase timona lui Anghel Iordănescu, cel care, ne amintim cu plăcere, și-a încheiat cariera de jucător contra Barcelonei, când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni.
În pofida scorului strâns, Steaua a dominat însă teritorial și tehnico-tactic finala Supercupei, raportul șuturilor pe poartă, 7-4, dar și cel al cornerelor, 10-1, fiind elocvente în acest sens.
Au trecut, ca într-o clipită, 33 de ani de la acest succes de amploare al Stelei și, implicit, al fotbalului românesc.