Sportivii calificați își păstrează dreptul de a concura la JO Tokyo. CIO va anunța în 3 săptămâni data de desfășurare a competiției din 2021
Conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român a participat la videoconferința de marți 31 martie a președintelui CIO, Thomas Bach.
La videoconferința inițiată de Comitetul Internațional Olimpic au asistat Președintele Mihai Covaliu, Secretarul General George Boroi, Șeful de Misiune Florin Mișcă și alți membrii din staff-ul forului olimpic român. Din partea Mișcării Olimpice Internaționale au fost prezenți la eveniment alături de Thomas Bach: James Macleod, Directorul Solidarității Olimpice și a Relațiilor CIO – NOC, Christophe Dubi, Directorul Executiv CIO pentru Jocurile Olimpice și Kit McConnell, Director Sportiv CIO.
Thomas Bach, Președintele CIO, a prezentat tuturor Comitetelor Olimpice Naționale condițiile care au dus la decizia de amânare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo și a confirmat că în 3 săptămâni CIO va reveni cu o propunere de dată pentru desfășurarea competiției olimpice din 2021.
Reprezentanții CIO au punctat că toți sportivii calificați își vor păstra acest drept câștigat iar celor care sunt în proces de calificare li se va acorda o perioadă mai mare pentru pregătire. Nu vor fi modificate locurile cotă pentru Comitete Olimpice Naționale. Va exista flexibilitate în legătură cu criteriile de eligibilitate, respectiv cele de vârstă, din cauza amânării cu 1 an a Jocurilor.
De asemenea, a fost anunțat faptul că procesul de acreditare a fost înghețat iar în stabilirea datei de desfășurare a întrecerilor se va ține cont de mai multe aspecte: situația economică, programul școlar ( vacanțe), disponibilitatea voluntarilor, a hotelurilor din Japonia, de popunerile deținătorilor de drepturi tv.
În cadrul videoconferinței, Președintele Comitetelor Olimpice Europene (EOC), Janez Kocijancic, a punctat că Mișcarea Olimpică Internațională a dat dovadă de solidaritate.
”Suntem puternici când suntem uniți. Fără unitate nu putem trece peste această încercare!”
Acesta a menționat că Europa este cel mai afectat continent și complexitatea problemei este foarte profundă. Kocijancic a subliniat că forul pe care îl conduce s-a adresat Comitetului Internațional Olimpic, în ceea ce privește amânarea Jocurilor Olimpice, direct și nu prin mass-media.
Consiliul Olimpic pentru Asia și-a manifestat susținerea pentru CIO și a întărit ideea unității Mișcării Olimpice.
De partea cealaltă, James Macleod- Directorul Solidarității Olimpice și a relațiilor CIO – NOC a informat forurile olimpice naționale că deja se revizuiește planul operațional al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice Tokyo (TOCOG).
Kit McConnell- Director Sportiv CIO a menționat că forul olimpic internațional a început dialogul cu cele 32 de Federații Internaționale și Ligile Naționale pentru stabilirea calendarului competițional de calificare. Acesta a specificat faptul că CIO are mai multe scenarii, se lucrează la cadrul general și la termene, la stabilirea sistemului pentru locurile rămase neocupate, la alcătuirea unui sistem în care calificările să se finalizeze cât mai devreme în 2021.
În încheiere, Thomas Bach a transmis un mesaj de încurajare Comitetelor Olimpice Naționale ținând cont că va urma o perioadă de sacrificii și compromisuri în ceea ce privește activitatea lor managerială, mai ales în organizarea și participarea sportivilor la Jocurile Olimpice. Thomas Bach i-a rugat pe toți cei implicați să fie întelegători fața de perioada dificilă prin care trece omenirea.
Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, care trebuiau să se desfășoare în acest an, între 24 iulie -09 august, au fost amânate din cauza pandemiei mondiale de coronavirus. Decizia amânarii competiției din Japonia a fost luată de CIO în deplin consens cu premierul nipon Shinzo Abe și Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice Tokyo.