Sezonul de tenis s-a întrerupt înainte de startul Indian Wells-ului, iar de atunci tot există discuții despre data la care ar putea fi reluat. WTA-ul speră ca meciurile să revină cât mai curând, dar pandemia de coronavirus dă mari bătăi de cap omenirii. În contextul ultimelor vești din lume, un fost lider WTA avertizează: va fi trasă cortina peste sezonul 2020.
Fost lider mondial și câștigătoare a două titluri de Grand Slam (Australian Open și Wimbledon, ambele în 2006), Amelie Mauresmo (foto) este de părere că în pofida pronosticurilor optimiste în 2020 s-ar putea să nu se mai joace deloc tenis.
Ce spune Mauresmo
„Cred că vom trage cortina peste sezonul 2020 din tenis. Circuitul internaţional = jucători şi jucătoare de toate naţionalităţile, plus staff-urile, spectatori şi persoane care veneau din patru colţuri ale lumii făceau vii aceste evenimente. Fără un vaccin, nu se va mai juca tenis”, a precizat Mauresmo pe Twitter.
Atât ATP cât și WTA au tot amânat reluarea sezonului, evenimente importante din circuit fiind amânate sau chiar anulate.
În această săptămână este de așteptat ca organizatorii de la Wimbledon să anunțe dacă ediția din acest an va mai avea sau nu loc la All England Club.
Singura competiție care a oferit o nouă dată de desfășurare este Roland Garros-ul: s-a mutat în perioada 20 septembrie – 4 octombrie (ar fi trebuit să aibă loc între 24 mai și 7 iunie).