Sportivii pot lucra la disciplină în perioada asta

Pentru sportivii de performanţă din toată lumea, perioada în care trebuie să stea în izolare, exclusiv, poate fi sinonimă fie cu încheierea carierei, în cazul celor deja ajunşi la maturitate, fie cu o adevărată provocare. Dar pentru oamenii de rând? Luând în calcul faptul că omul este rezultatul a sute de mii de ani de evoluţie, perioadă petrecută majoritar în aer liber, ultimele săptămâni sunt ceva ieşit din comun pentru stilul uzual de viaţă.

176 declaraţi morţi din această pricină. Aşa arată cifrele oficiale în România, la ora scrierii acestui articol. Pentru mulţi dintre noi, au trecut deja câteva săptămâni de izolare acasă, de ieşit doar la cumpărături săptămânale sau mai rar, de zile întregi, în care cheia nu s-a mai învârtit în broasca uşii de la intrare. Nimeni nu ştie cât va mai dura, pentru că e o situaţie nouă, care afectează întreaga omenire. Ce este sigur e că „paza bună trece primejdia rea”, că e momentul bun pentru responsabilizare şi urmarea indicaţiile autorităţilor, care pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Însă, la ce să ne aşteptăm, pe termen mediu şi lung, în ceea ce priveşte provocările psihologice? Şi, mai ales, ce putem face, fiecare din casa noastră, pentru o igienă mentală cel puţin la fel de importantă precum un atrenament fizic? În acest context,

„Adevărul” a stat de vorbă cu psihologul Adrian Socol, care oferă câteva perspective de luat în calcul, pentru a fi depăşit perioada aceasta mai „tari” şi mai puternici. Iată câteva lucruri de luat în calcul: „Este important să păstrăm legătura cu persoanele importante din viaţa noastră, chiar dacă nu le putem vedea faţă în faţă”; spre exemplu, un apel video îl poate înlocui pe cel uzual, audio, astfel încât să putem vedea chipurile celor dragi şi să menţinem conexiunea dintre noi; „Va fi necesar să devenim creativi şi să descoperim modalităţi de a petrece timpul liber şi de a face lucrurile pe care le făceam inainte. Există un citat, care spune că atunci când nu putem schimba mediul, trebuie să ne schimbăm noi. Aşadar, creativitatea este o resursă de pus în joc în această situaţie”; de la jocuri pe care le putem desfăşura între noi, pentru aceia dintre noi care locuim cu cineva sau până la o partidă de rummy online, să zicem, cu prietenii, ţine de noi să facem „haz de necaz” şi să ne descurcăm cu ceea ce avem la îndemână;

„Avem nevoie de o structură autoimpusă, în această perioadă. Chiar dacă nu mai mergem la job sau nu ne întâlnim cu alţi oameni, nu înseamnă că e benefic să stăm toată ziua în pijamale. Un program de activităţi pe ore sau perioade ale zilei ne-ar fi util”; spre exemplu, s-ar putea să se dovedească inspirat pe termen lung să luăm o zi oarecare din „viaţa de dinainte” şi să analizăm cum putem transpune activităţile de atunci în condiţiile de acum; „Să încercăm să folosim spaţiile din casă la maximum şi în moduri diferite. Acum, o cameră va deveni atât camera de lucru, de relaxare, de socializare şi e important să acţionăm, cât de mult se poate, asupra mediului nostru, ca să ne puna în dispoziţia necesară fiecărui tip de activitate”; sigur că nu toţi dintre noi locuim în case precum cea a lui Will Smith. Unii, mai norocoşi, locuiesc la curte, alţii în apartamente de patru-trei-două camere, iar alţii trăiesc în garsoniere.

Cei din urmă, spre exemplu, pot schimba, în funcţie de activitatea făcută, câte un colţ al încăperii, astfel încât să înceapă să îl asocieze cu un anume obicei din zi, ducând astfel la un fel de „rutină” necesară confortului psihic, în această perioadă;

„E un moment bun să lucrăm şi la disciplină. Acum, nu mai avem o autoritate din exterior, care să ne impună reguli de muncă, aşa că trebuie să fim noi mai conştienţi şi conştiincioşi”; cu alte cuvinte, avem ocazia să fim propriii noştri „şefi” şi să facem pentru noi înşine întocmai ceea ce credem că este bine pentru stilul nostru de viaţă; „Avem nevoie să consumăm energia fizică, pe care nu o mai consumăm mergând pe afară sau făcând sport în aer liber sau sală.

Pe de altă parte, sportul ajută organismul să simtă mai multe endorfine şi îi dă o stare de putere. Ne poate ajuta o jumătate de oră de sport, atât să avem un sistem imunitar mai bun, dar şi o stare de spirit mai bună, pentru că simţim corpul mai energic şi mai tonifiat”; ora de alergat de altădată poate deveni ora de făcut gimnastică acasă, plimbarea de seară poate fi înlocuită cu meditaţie înainte de somn, într-o cameră aerisită şi tot aşa; ţine de noi să găsim soluţii; „Dacă nu este neapărată nevoie pentru un om, dacă nu lucrează într-un domeniu pentru care ştirile sunt importante, să încerce să îşi limiteze timpul de expunere la ştiri şi momentele în care se întâmplă acest lucru.

Cred că 10 minute pe zi, împărţite în două reprize sunt suficiente, cât să fiu informat. Iar, în rest, trebuie să îmi eliberez spaţiul mental şi pentru alte activităţi, altfel ştirile despre pandemie îmi vor consuma toată energia”; cu alte cuvinte, un televizor aprins pe canalele de ştiri, care să ruleze permanent va fi în contradicţie cu un echilibru mental, aşadar proporţiile sunt foarte importante; „Să fim conştienţi de faptul că aceste schimbari aduc cu ele multă frustrare şi să încercăm să compensăm printr-un program, în care să includem activităţi recreative, care să ofere bunădispoziţie.

Poate e cazul «să scoatem de la naftalină» anumite hobby-uri sau să ne mai inspirăm de la cei din jur cu nişte idei”; oamenii au obiceiul de a amâna lucruri de care sunt pasionaţi, invocând lipsa de timp, iar acum este ocazia fiecăruia de a-şi acorda vreme pentru lucrurile plăcute, care cădeau pe plan secund al listei priorităţilor.

Cert este că, în această perioadă, e de aşteptat să crească indicele de anxietate al fiecărui individ, întrucât suntem supuşi unei situaţii cu care nu ne-am mai confruntat şi asupra căreia nu avem control. Însă, sportul, alegerea surselor de încredere pentru informare, păstrarea conexiunii virtuale cu cei dragi sunt elemente care pot contrabalansa. Căci, într-o formă sau alta, omul este capabil să se adapteze oricărei situaţii, însă provocarea este să depăşim această perioadă mai puternici.

About Author