Producătorul german de echipament sportiv Adidas va primi un ajutor consistent din partea statului german în plină pandemie de coronavirus. Compania înfiinţată de Adolf Dassler va beneficia de un împrumut de trei miliarde de euro, anunţă Hotnews.
„Compania a primit aprobarea din partea guvernului Germaniei pentru a primi din partea băncii KfW, deţinută de statul german, un împrumut în valoare de trei miliarde de euro”, se arată într-un comunicat al Adidas, citat de reuters.com. KfW va pune la dispoziţia companiei 2,4 milioane de euro, în timp ce alte 600 milioane de euro un consorţiu (UniCredit, Bank of America, Citibank, Deutsche Bank, HSBC, Mizuho Bank şi Standard Chartered Bank).
Cu o istorie începută la scurt timp după cel de-al doilea război mondial, Adidas este în prezent una dintre cele mai importante firme producătoare de echipament sportiv din lume. Compania a anunţat că un prim bilanţ concret pentru 2020 va fi publicat pe data de 27 aprilie, însă pierderile estimate sunt importante.
Adidas este sponsor de tradiţie al clubului de fotbal Real Madrid, iar Ilie Năstase a fost unul dintre marile pariuri ale creatorului firmei germane: în 1973, „Nasty” a semnat primul contract cu Adidas, fiindu-le suflat americanilor de la Nike. Ulterior, Năstase a semnat un contract pe viaţă cu Adidas.