Sunt două variante, amânat sau anulat!!!

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că Guvernul României susţine în continuare organizarea la Bucureşti a Campionatul Mondial de handbal feminin Under-20, dar Federaţia Internaţională de Handbal nu a comunicat oficial până acum dacă această competiţie este suspendată, amânată sau anulată având în vedere criza provocată de pandemia de coronavirus.

Campionatul Mondial de handbal feminin Under-20 este programat să se desfăşoare în perioada 1-13 iulie, la Bucureşti, în Sala Polivalentă şi Sala Dinamo, dar ministrul susţine că în actualele condiţii este imposibil de crezut că poate avea loc la aceste date.

„Guvernul României, prin Ministerul Tineretului şi Sportului, sprijină în continuare organizarea la Bucureşti a Campionatul Mondial de handbal feminin Under-20. Ăsta e şi motivul pentru care am alocat 7 milioane de lei pentru organizarea acestei competiţii din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia primului ministru. Dar din păcate, demersurile noastre de a afla intenţiile Federaţiei Internaţionale de Handbal privind această competiţie în condiţiile pandemiei de coronavirus au rămas fără răspuns. Nu avem până acum nicio comunicare oficială de la dânşii, aşa cum am avut cu alte federaţii sau entităţi alături de care urma să organizăm competiţii. Noi aşteptăm în continuare atât din partea Federaţiei Române de Handbal, cât şi din partea Federaţiei Internaţionale de Handbal o comunicare oficială pentru a şti ce se întâmplă cu această competiţie, când se desfăşoară sau ce se întâmplă cu ea. Nu ne-au spus dacă se mai ţine, când se mai ţine, nimic. Ce vreau eu să spun este că e cert pentru toată lumea că e practic imposibil să se desfăşoare Campionatul Mondial la data la care era programat, în această situaţie dificilă în care ne aflăm toţi”, a spus Stroe pentru AGERPRES.

„Depinde foarte mult cum evoluează această pandemie şi nimeni nu vrea să rişte nimic. Sunt 24 de ţări participante de pe 5 continente. Dar noi nu avem nicio comunicare oficială de suspendare, de amânare, de anulare a competiţiei, nimic. Este o situaţie foarte complicată, cu atât mai mult cu cât peste câteva zile, pe 28 aprilie, ar fi trebuit să organizăm la Bucureşti tragerea la sorţi a grupelor. Iar azi totul e blocat, ca să nu mai spun că persoanele care vin în ţară din anumite destinaţii ar trebui să intre în carantină. În aceste condiţii cine îşi închipuie că am putea organiza acest campionat între 1 şi 13 iulie?”, a adăugat el.

Ionuţ Stroe susţine că MTS are banii pentru organizarea competiţiei şi că nu există nicio problemă din acest punct de vedere.

„Nu se pune sub nicio formă problema ca România să refuze organizarea acestei competiţii. Noi sprijinim în continuare găzduirea acesteia, banii sunt alocaţi, sunt 7 milioane de lei. Banii sunt prevăzuţi, există filă bugetară, sunt alocaţi, nu am modificat nimic. Deci putem să o finanţăm, nu e nicio problemă. Nu dăm înapoi, dar vrem o comunicare oficială şi din partea lor. Am văzut toţi, UEFA a comunicat public amânarea EURO 2020, CIO a comunicat public reprogramarea Jocurilor Olimpice… din păcate Federaţia Internaţională de Handbal şi Federaţia Română de Handbal nu ne-au comunicat nimic până în momentul de faţă. Iar aceste demersuri trebuie făcute, e interesul nostru, dar e şi interesul lor până la urmă. Eu înţeleg că există speranţă peste tot că ne-am putea relua activitatea la un moment dat, dar nici să o faci în pripă sau pe repede înainte consider că nu e o modalitate potrivită”, a precizat ministrul.

„Solicitările către Federaţia Internaţională le facem prin Federaţia Română de Handbal. Relaţia contractuală o avem cu federaţia naţională, nu cu Federaţia Internaţională de Handbal. Noi am cerut ceva oficial în două rânduri de la Federaţia Română de Handbal, dar eu nu pot să conduc acest minister pe speculaţii sau presupuneri. La fel cum nu pot să facă nici domnul Dedu şi nici preşedintele federaţiei internaţionale. Şi nu e numai problema noastră, e şi problema ţărilor participante. Cei de la Federaţia Internaţională au făcut o singură vizită la noi, când au zis că totul e OK. De atunci nu ne-au mai comunicat absolut nimic”, a mai afirmat Ionuţ Stroe.

About Author