Primii 149 sportivi intră în cantonament la Izvorani și Snagov

Primul val de 149 de sportivi din cadrul loturilor olimpice vor intra începând de luni în cantonament închis de două săptămâni în bazele sportive de la Izvorani şi Snagov, organizatorii fiind pregătiţi şi în cazul în care ar apărea cazuri de infectare cu COVID-19, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.

„Începând de astăzi vor veni în cantonamentul de la Izvorani loturile olimpice de judo, box, lupte, gimnastică, nataţie şi kaiac-canoe, un număr de 149 de sportivi, asta în primă fază. Iar canotajul la Snagov cu aproximativ 100 de persoane. Ăsta este primul val, ca să spun aşa. Este vorba despre sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice sau în curs de calificare. Vom putea comunica un număr exact după ce aceşti sportivi vor intra în baza de la Izvorani. Noi sperăm să nu apară probleme. Sunt specialişti care fac parte din comisia medicală din cadrul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, o parte sunt membri COTAS, Centrul Olimpic de Testare şi Asistenţă Ştiinţifică, sunt specialişti în domeniu. Am făcut săptămâna trecută o vizită la Izvorani să vedem exact cum decurg pregătirile. Totul este în regulă, traseele sunt marcate, practic nu va fi ceva foarte diferit pentru sportivi, va fi o procedură asemănătoare celei de intrare într-un sat olimpic. Aşa am gândit această procedură, să fie cât mai prietenoasă cu sportivii. Nu este ceva cu mult diferit de o cazare într-un sat olimpic. Aşa că sportivii sunt obişnuiţi, antrenorii sunt obişnuiţi”.

Cei 149 de sportivi care urmează să intre în cantonamente centralizate fac parte din loturile olimpice de canotaj (96 de sportivi), haltere (7), box (6), kaiac-canoe (5), judo (12), lupte (12), gimnastică artistică (6), nataţie (5).

Întrebat dacă există teama că ar putea apărea un caz de infectare cu coronavirus în interiorul bazelor sportive, Covaliu a spus: „Noi suntem pregătiţi şi pentru acest scenariu, dar sperăm să nu ne confruntăm cu el. Avem o cameră pentru izolare în cazul în care cineva prezintă simptome, sunt descrişi paşii, protocolul care trebuie urmat. Eu îmi doresc să nu ne confruntăm cu aşa ceva, dar trebuie să fim pregătiţi tot timpul pentru orice situaţie şi suntem pregătiţi pentru situaţii de acest gen. Sportivii sunt oameni disciplinaţi, care respectă regulile, sunt oameni sănătoşi, sunt puternici şi eu cred că vom trece cu bine peste această perioadă de test. Practic este un test şi pentru noi, cum vom reuşi să gestionăm această perioadă”.

Mihai Covaliu spune că sportivii vor fi un exemplu pentru societate în ceea ce priveşte respectarea regulilor impuse de autorităţi pentru diminuarea răspândirii virusului.

„Aşteptăm o comunicare din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, care este organul guvernamental ce organizează activitatea sportivă în această perioadă şi în momentul în care MTS, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi grupul de epidemiologi vor da avizul pentru începerea activităţii sportive şi în sălile de antrenament, noi suntem pregătiţi. Cei care vor intra în primă fază împreună cu personalul care îi va deservi două săptămâni vor sta în cantonament, să vedem exact cum se comportă sportivii, cum sunt respectate aceste norme. Eu cred că sportivii vor reuşi să dea un exemplu bun societăţii, nu aşa cum s-a întâmplat în acest weekend, când nu foarte mulţi au respectat aceste măsuri”, a mai spus Covaliu.

În afară celor 149 de sportivi, în bazele sportive vor intra şi reprezentanţi ai staff-urilor tehnice şi medicale, dar şi personalul angajat care urmează să-i deservească.

About Author