Primul turneu de tenis organizat de CSM Oradea după declanțarea pandemiei de coronavirus este Campionatul Național Individual de Vară – 16 ani, ediția 2020. Evenimentul se va desfășura între 25 iulie – 1 august, în cadrul bazei sportive Arena Antonio Alexe, la terenurile de tenis.
Competiția se va desfășura pe zece terenuri de zgură, în aer liber. Pe 25-26 iulie se vor desfășura jocurile din calificări, iar începând din 27 iulie demarează meciurile pe tabloul principal.
Întrecerea este destinată sportivilor în vârstă de 16 ani, urmând a se disputa întreceri de simplu, dublu și dublu mixt. Sunt așteptați sportivi din toată țara.
Organizatorii anunță că toți jucătorii trebuie să aibă viza FRT achitată și viza medicală valabilă pe toată perioada turneului.
Directorul turneului este Nicușor Vașadi, iar arbitru principal este Ioan Mărginean. Evenimentul este organizat sub egida Federației Române de Tenis.