Jucătoarea italiană de tenis Jasmine Paolini va (24 ani, 99 WTA), beneficiara unui wild card, va fi adversara Simonei Halep (2 WTA, favorită nr. 1) în turul 2 al turneului Masters 1000 de la Roma, dotat cu premii totale de 1.692.169 euro.
Luni, în primul tur, Paolini a produs o surpriză după ce a reuşit să o elimine pe mult mai titrata Anastasia Sevastova (Letonia, 46 WTA), după doar o oră şi 5 minute de joc, cu 6-2, 6-3.
Paolini a participat la US Open, unde a ieşit din primul tur după ce a cedat în două seturi în faţa franţuzoaicei Caroline Garcia (6-3, 6-2), apoi a fost prezentă şi la turneul de la Istanbul, câştigat de Patricia Ţig, unde a pierdut în optimi în faţa favoritei nr. 3, slovena Polona Hercog (7-5, 6-4).
Halep şi Paolini se vor întâlni pentru prima dată.
Aşa cum se ştie, pe tabloul principal s-a calificat şi Irina Begu (77 WTA), care urmează să joace marţi, în primul tur, cu o altă italiancă, Elisabetta Cocciaretto (19 ani, 128 WTA), beneficiară a unui wild card.