Fostul internaţional Cristian Chivu (foto) a absolvit cursurile pentru obţinerea licenţei UEFA Pro la celebra şcoală de la Coverciano, informează Federaţia Italiană de Fotbal.
Chivu a trecut examenul de absolvire, care a avut loc marţi, proba orală şi susţinerea lucrării de licenţă, în faţa comisiei prezidate de directorul şcolii, Renzo Ulivieri. Alături de el, au absolvit nume cunoscute din fotbalul italian, ca Andrea Pirlo, noul antrenor al campioanei Italiei, Juventus Torino, Vincenzo Italiano, antrenorul formaţiei Spezia, nou-promovată în Serie A, Fabio Caserta, Marco Cassetti, Morgan De Sanctis, Mohamed Kallon, Daniele Bonera, Thiago Motta şi Luca Toni.
Cursurile de la Coverciano au început la finalul lunii septembrie 2019, au presupus 240 de ore de lecţii, s-au încheiat în iunie şi în ultima perioadă s-au ţinut online, din cauza pandemiei de coronavirus. Absolvenţii vor putea antrena orice echipă profesionistă, oriunde în lume.