Luni (21.09), Consiliul Director al Federației Române de Baschet a luat mai multe decizii cu privire la sezonul competițional 2020/21 în Liga Națională și Cupa României la baschet masculin. CSM CSU Oradea va lua startul în ambele competiții.
În contextul pandemiei COVID-19 și a incertitudinii cu privire la modalitatea de desfășurare a competițiilor, respectiv în conformitate cu prevederile normelor legale în vigoare impuse de autorități s-a stabilit că întrecerile vor demara sub formă de turnee.
Iată modul de desfășurare al competițiilor:
Cupa României la baschet masculin
Vor participa 13 echipe. Acestea sunt repartizate în trei grupe. Este încă naclar dacă U-BT Cluj-Napoca va juca din prima fază (dacă se califică în grupele Basketball Champions League, atunci se califică direct la Final Four).
Componența grupelor:
– Grupa A – U-BT Cluj, Dinamo Stiinta București, BCMU FCA Pitesti, CSM Galati
– Grupa B – CSM CSU Oradea, Steaua București, SCM Craiova, Athletic Constanta
– Grupa C – BC CSU Sibiu, SCM Timisoara, CSO Voluntari, CSM Tg Jiu
Pentru CSM Miercurea Ciuc se va trage la sorți grupa în care va fi sau va completa locul lăsat liber de U-BT Cluj-Napoca. CSM Focșani și CSM Mediaș nu vor juca în Cupa României.
Primul turneu va avea loc în perioada 17-21 octombrie.
Se va juca în sistem fiecare cu fiecare. Câștigătoarele grupelor se califică la turneul final. Dacă Clujul nu se califică direct la Final Four, atunci un loc 2 se va califica la rândul său.
Liga Națională de baschet masculin
Vor participa 14 echipe, Repartizate în două grupe de câte șapte, în funcție de clasamentul consemnat la momentul suspendării sezonului competițional 2019/20. Iată componența celor două grupe:
– Grupa impar: U-BT Cluj, BC CSU Sibiu, Steaua București, BCMU FC Argeș Pitești, CSO Voluntari, Athletic Constanța, CSM Miercurea Ciuc.
– Grupa par: CSM CSU Oradea, Dinamo Știința București, SCM Timisoara, SCM U Craiova, CSM Galati, CSM 2007 Focsani, CSM Tg. Jiu.
Sistemul competițional
Se vor desfășura trei faze:
Faza 1: Se joacă în grupa, fiecare cu fiecare, de câte două ori și se face clasamentul. Primul turneu este programat pentru luna noiembrie anul curent. Primele trei clasate în ambele grupe avansează în TOP 6. Celelalte vor juca în grupa valorică 7-14.
Faza 2: TOP 6, respectiv grupa valorică 7-14 se joacă pe sistemul fiecare cu fiecare, de câte două ori.
Faza 3: Există trei variante de desfășurare a acestei faze: playoff clasic (cu opt echipe), grupa 1/4, 5/8, 9/12 sau de tip F4.
Turneele de Liga Națională și Cupa României la masculin se vor desfășura în formula:
3 etape (joc-joc-zi de pauză-joc),
4 etape (joc-joc-zi de pauză-joc-joc),
5 etape (joc-joc-zi de pauză-joc-joc-zi de pauză-joc).