Categories Fotbal

Grupă complicată pentru CFR în Europa League

CFR Cluj, care a făcut parte din grupa a treia valorică, a căzut cu AS Roma, cu elvețienii de la Young Boys Berna și bulgarii de la ȚSKA Sofia.

Reamintim că CFR Cluj a reputat, în 2008, o victorie foarte mare cu AS Roma, 2-1, pe Olimpico, atunci în Champions League. Apoi au pierdut cu 1-3 acasă. In 2010/11, tot in Champions, feroviarii au căzut iar cu capitolinii, au pierdut la Roma si au facut egal 1-1 in Gruia.

Marius Bilașco, director sportiv CFR Cluj, la DigiSport 1: ”Nu am avut oficial la tragerea la sorți. Va fi un adversar foarte incomod AS Roma. Grupa e echilibrată. Programul e foarte comprimat, mai ales finalul lunii octombrie. Avem un lot destul de echilibrat și dacă mai vin jucători sau pot să și plece, vom vedea…trebuie să ne mobilizăm. E performanță mare pentru România că am ajuns în grupe, e foarte important coeficientul”.

About Author