Selecționerul a anunțat lista celor 27 de fotbaliști care ar putea face parte din lotul naționalei pentru amicalul cu Belarus și ultimele două partide din grupa de Liga Națiunilor.
Deși a ratat calificarea la Campionatul European, România are nevoie de rezultate pozitive în ultimele trei partide ale anului pentru a ajunge în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Selecționerul Rădoi a anunțat lista stranierilor pentru amicalul cu Belarus și duelurile cu Norvegia și Irlanda de Nord din Liga Națiunilor.
Printre cele 27 de nume prezentate se află și câteva surprize, printre care revenirile lui Ionuț Radu, Vasile Mogoș, Bogdan Țîru și Cornel Râpă. În plus, pe listă mai apar Dorin Rotariu, Eric Bicfalvi, dar și Valentin Mihăilă, care ar putea debuta la selecționata de seniori.
Lista preliminară a stranierilor pentru luna noiembrie:
Portari: Ciprian Tătărușanu (AC Milan/Italia, 72/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Ionuț Radu (Inter Milan/Italia, 0/0);
Fundași: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 1/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 11/0), Dragoș Grigore (Ludogoreț/Bulgaria, 38/1), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 21/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Cornel Râpă (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 5/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 5/0);
Mijlocași: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 23/1), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Dorin Rotariu (FC Astana/Kazahstan, 10/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Mitriță (Al Ahli FC/Arabia Saudită, 14/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 42/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 5/1), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 4/0), Tudor Băluță (Dinamo Kiev, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0);
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (foto, Reading/Anglia, 19/7), Denis Alibec (Kaiseryspor/Turcia, 15/2).