Echipa naţională de baschet masculin a României, aflată la Valencia în vederea partidelor cu Polonia şi Spania din preliminariile Campionatului European – FIBA EuroBasket 2022, nu se poate antrena în prezent din cauza unui rezultat neconcludent la testarea pentru COVID-19 efectuată la sosirea în Spania, informează Federaţia Română de Baschet pe site-ul său oficial.
Prima reprezentativă s-a confruntat înaintea plecării spre Spania cu şase cazuri de COVID-19, cinci sportivi şi un membru al staff-ului tehnic fiind testaţi pozitiv. În aceste condiţii, delegaţia României de la Valencia este formată din 24 de persoane, dintre care 15 sportivi şi 9 membri ai staff-ului
„Echipa naţională de baschet masculin a României a ajuns ieri (n.r. – luni) la Valencia, dar nu a putut efectua încă niciun antrenament în sala unde va juca împotriva Poloniei şi Spaniei, din cauza unui rezultat neconcludent în rândul ”tricolorilor” la testele efectuate de FIBA şi autorităţile spaniole. În aceste condiţii, în aşteptarea unei retestări, delegaţia României este izolată în camerele hotelului Barcelo din Valencia. Naţionala României traversează o perioadă complicată, începută imediat după reunirea lotului şi care, din păcate, încă nu s-a încheiat. Este vorba despre cazurile de infectări înregistrate în rândul sportivilor şi chiar al membrilor staff-ului. Este o situaţie nemaîntâlnită până acum în istoria echipei naţionale”, se menţionează pe site-ul FRB.
Selecţionerul Tudor Costescu a declarat că problemele din ultima perioadă au afectat grav pregătirea echipei pentru aceste partide.
„Încă de la prima testare am avut cazuri pozitive, aşa că am fost puşi în gardă. Practic activitatea noastră în cantonament a fost ghidată de reguli epidemiologice şi nu sportive. Am făcut antrenamente pe grupe, am izolat sportivi pe grade de risc. Pregătirea mea nu este în acest domeniu şi a trebuit să urmăm îndeaproape sfaturile specialiştilor iar când acestea nu au venit, am improvizat. Din păcate toţi sportivii au fost afectaţi de aceste măsuri, toţi având în aceste zile perioade de inactivitate mai lungi sau mai scurte, de la o zi la 6 zile, din raţiuni medicale. Şi antrenamentele le-am desfăşurat pe grupe un timp, aşa că n-a fost uşor să ne atingem obiectivele de pregătire. De aceea am uneori senzaţia că pedalez în gol. Ce clădim în 1-2 zile se dărâmă în următoarea… E clar că lipsa de continuitate şi de predictibilitate ne afectează pregătirea sportivă. Faptul că suntem lipsiţi de ceva timp şi de aportul unui membru indispensabil staff-ului tehnic complică şi mai mult lucrurile”, a spus el.
„Mă bucur să constat că sportivii şi-au păstrat entuziasmul şi atitudinea bună. Mulţi dintre ei au trecut prin momente delicate, dar mental par a fi pregătiţi de jocuri. Avem în echipă în acest moment şi trei debutanţi aşa că trăirile acestora sunt, probabil, şi mai intense. Rămâne de văzut ce resurse energetice şi abilităţi tehnico-tactice vom putea arunca în joc la momentul meciurilor. Cred că e important că suntem într-un moment pe care ni l-am dorit intens în ultimele luni. Au fost multe discuţii referitoare la aceste ferestre, iar faptul că putem călători şi disputa meciuri oficiale internaţionale este cel mai mare câştig. Totuşi, chiar dacă ţi-ai propune doar să participi, la echipa naţională va fi întotdeauna vorba de dorinţă de a câştiga”, a adăugat selecţionerul.
Costescu este de părere că Polonia şi Spania sunt favorite în meciurile din 28 şi 30 noiembrie: „Adversarii noştri par a fi în situaţii mai avantajoase. Ei au disputat deja 8-9 etape în campionatele interne, ceea ce e un mare avantaj. De asemenea, au şi o resursă superioară de potenţiali selecţionabili, ceea ce îi poate feri de neplăcerile cu care noi ne confruntăm. Nu în ultimul rând, rezultatele lor recente (Polonia), tradiţia incontestabilă (Spania), şi experienţa în acest moment îi aşează confortabil în poziţia de favoriţi. Noi vom încerca să depăşim aceste momente mai dificile şi sper că experienţa acestei ”ferestre” să contribuie la temelia unei echipe puternice în viitor, fiindcă premisele sunt foarte bune”.
Echipa naţională de baschet masculin a României va întâlni la Valencia selecţionata Poloniei, pe 28 noiembrie, de la ora 17:30 şi reprezentativa Spaniei, pe 30 noiembrie, de la ora 20:30, în Grupa A a preliminariilor Campionatului European – FIBA EuroBasket 2022.