Categories Baschet

CSM-ul pierde în urma unui meci modest

Pentru calificarea în faza următoare a FIBA EuroCup, Oradea avea nevoie de de victorie, vineri 29 ianuarie cu Sibiul la Istambul. Din păcate pentru ei, bihorenii au cedat într-un meci în care nu au condus nici măcar o secundă. Sibiul a fost mai bună, primul sfert fiind decisiv. Așadar, scor final 78-70 (31-14, 6-20, 16-17, 25-21).

Meciul a fost unul dominat tactic de la un capăt la celălalt de sibieni, care au forțat desprinderea din start și după aceea au profitat la maximum de punctele slabe ale orădenilor. Sibiul a avut 5-0 și 13-4 pe tabelă, datorită unui Tohătan într-o formă sportivă foarte bună. Adisson, Cooper sau Hardy nu au putut fi orpiți în drumul spre panoul advers. Roș-albaștrii au mari probleme la recuperarea defensivă, iar acest aspect este decisiv. Tohătan se autoaccidentează, și este schimbat el nemaintrând pe parcursul jocului. Sibiul merge ceas, înscrie din orice poziție, și marchează peste 30 puncte. Oradea acuză șocul.

Sfertul secund este dominat clar de bihoreni care încep cursa de urmărire, fac un rfort foarte mare atât în atac cât și în apărare. Din păcate procentajele lor la aruncări sunt modeste.Un lucru pozitiv că menține adversarul cu foarte, foarte puține puncte marcate. În continuare rotația nu funcționează foarte bine, echipa orădeană suferă.

După pauză, tot Sibiul are un avantaj moral și sunt mult mai încrezători. De fiecare dată, Watson și coechipierii au doar de alergat după egalare. Zekovic face două faulturi total aiurea este înlocuit.

Jocul nu se leagă iar galben-albaștrii cu o viteză în plus, domină clar. Hardă și Adisson fac diferența. Markovic se chinuie să se apare. Holt este ineficient iar green de unul singur nu poate inpune ritmul. Meciul curge clar în favoarea Sibiului. Inclusiv Gavriloaia sau Torok se află la finalizare.

Începe ultimul sfert, cel decisiv. Elevii lui Dan Fleșeriu sunt mult mai stăpâni pe situație. Broussard încearcă mai mereu acțiuni individuale, dar și el are limitele lui. Se joacă extrem de intens la ambele panouri. Probabil presiunea rezultatului și calificarea face ca meciul să nu fie spectaculos, dar mereu aruncările nu sunt ușoare. Mai mult noroc și eficiență, au sibienii care recuperează mult mai bine.

Aici s-a făcut în cele din urmă diferența, la jucătorii cu talie. Markovic sau Valeika nu sunt la fel de eficienți ca Cooper sau Hardy. Culmea culmilor, în ultimul minut de joc la scor apropiat, arbitrii de la masă nu sunt atenți și întrerup jocul de două ori. Torok înscrie eficient, și faultează inutil. Broussard transformă trei libere dar deja era prea târziu.

Se flueră finalul, Oradea trebuie să se recunoască învinsă și cu obiectivul ratat doar datorită unei prestații modeste în care nu au știut să se ridice în unele momente la nivelul adversarului.

Sibiul merge pe deplin meritat mai departe. Cei mai eficienți jucători ai partidei au fost Hardy 19 puncte și Addison 16 de la sibieni, respectiv Watson 19 și Broussard 17 de la orădeni.

About Author