Categories Baschet

Bihorenii favoriți clari în fața bănățenilor

CSM CSU Oradea a ocupat locul al 2-lea în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2020/21. Astfel, formația bihoreană își egalează cea mai bună clasare din istorie în această fază a competiției, obținută pentriu prima dată în stagiunea 2012/13, iar apoi egalată în sezoanele 2013/14 și 2015/16. De asemenea, în sezonul 2019/20, suspendat din cauza pandemiei, echipa de baschet masculin a Clubului Sportiv Municipal din Oradea se situa pe locurile 1-2 în momentul în care competiția nu a mai putut fi continuată.

În actuala stagiune, CSM-ul a disputat 26 partide în campionat, alături de șapte jocuri în Cupa României și alte șapte în FIBA Europe Cup. Oradea a bifat 21 victorii și 5 înfrângeri în Liga Națională. Roș-albaștrii au, la ora actuală, 30 meciuri câștigate din totalul de 40 disputate în sezonul 2020/21.

Prin poziționarea pe locul al 2-lea în sezonul regulat, CSM CSU Oradea va întâlni pe SCM Timișoara în primul tur al playoff-ului. Bănățenii s-au clasat pe locul al 7-lea, având un bilanț general de 14 victorii și 12 înfrângeri.

Duelul Oradea vs Timișoara se repetă în faza sferturilor de finală, exact acolo unde cele două echipe s-au confruntat și în actuala ediție a Cupei României. De altfel, Leii Roșii și Leii din Banat s-au întâlnit de trei ori în actualul sezon competițional. Roș-albaștrii au învins de fiecare dată, însă toate meciurile au fost aprig disputate, astfel încât se anunță o serie interesantă.

De-a lungul istoriei, CSM CSU Oradea și SCM Timișoara s-au întâlnit o singură dată în playoff. Acest lucru s-a întâmplat în sferturile de finală ale Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2016/17. Atunci, Oradea a învins cu scorul general de 3-0.

Iată programul provizoriu al seriei, care se dispută după sistemul cel mai bun din trei meciuri:

Meciul 1 – Luni (17.05), la Arena Antonio Alexe din Oradea
Meciul 2 – Miercuri (19.05), la Arena Antonio Alexe din Oradea
Meciul 3 – Vineri (21.05), la Sala Constantin Jude din Timișoara (dacă va fi necesar)
Vom reveni cu o confirmare a datelor, respectiv cu ora de începere a partidelor, respectiv modalitatea prin care acestea vor putea fi urmărite.

About Author