Situație inedită în Japonia, înainte de Jocurile Olimpice!!!

Peste 80% dintre japonezi se opun găzduirii Jocurilor Olimpice în acest an, a arătat un nou sondaj publicat luni. Cercetarea a fost făcută după ce Japonia a extins vineri starea de urgenţă, în timp ce naţiunea se luptă cu al patrulea val de infecţii COVID-19.

Creşterea numărului de persoane infectate a pus presiune asupra sistemului de sănătate al ţării, profesioniştii din domeniul medical avertizând în mod repetat despre epuizarea personalului.

Sondajul din cotidianului Asahi Shimbun a constatat că 43% dintre respondenţi doresc anularea Jocurilor, iar 40% doresc o amânare, relatează The Guardian.

Aceste cifre au crescut de la 35% care au susţinut anularea într-un sondaj publicat de ziar acum o lună şi 34% care doreau o nouă amânare.

Doar 14% susţin desfăşurarea Jocurilor în această vară conform programării, în scădere de la 28%, conform sondajului.

Dacă jocurile continuă, 59% dintre respondenţi au spus că nu vor spectatori, 33% susţinând un număr mai mic de fani şi 3% jocuri cu capacitate obişnuită.

De luni de zile, sondajele au descoperit că majoritatea populaţiei din Japonia se opune organizării Jocurilor în această vară. Un sondaj separat publicat duminică de Kyodo a arătat că 59,7% dintre respondenţi doresc anularea. Acest sondaj nu a inclus ca variantă de răspuns o amânare.

Organizatorii olimpiadei declară că măsurile dure antivirus, inclusiv testarea regulată a sportivilor şi interzicerea participării fanilor din alte ţări, vor menţine Jocurile în siguranţă. Sondajul Kyodo a constatat că 87,7% dintre respondenţi îşi fac griji că un flux de sportivi şi membri ai personalului din străinătate ar putea răspândi virusul.

Japonia s-a confruntat cu un focar mai mic decât în multe ţări, cu mai puţin de 11.500 de decese până acum.

About Author