CSM CSU Oradea va demara campania continentală în sezonul competițional 2021/22 pe teren propriu. Roș-albaștrii vor primi vizita reprezentantei Poloniei în prima etapă din Grupa H a FIBA Europe Cup.
Ulterior, formația orădeană va susține trei meciuri consecutive în deplasare în această campanie, pentru ca apoi să susțină ultimele două partide din faza inaugurală a grupelor în propriul fief. Aventura pe plan internațional este programată să demareze pe data de 13 octombrie anul curent. Prima fază a grupelor se dispută pe parcursul a șase săptămâni consecutive.
Miercuri (25.08), în cadrul unei ședințe online organizată de FIBA Europe, cu participarea reprezentanților echipelor angrenate în FIBA Europe Cup, respectiv cu o parte a cluburilor participante în preliminariile Basketball Champions League ce și-au manifestat intenția de a juca în grupele FIBA Europe Cup dacă nu se califică în grupele competiției superioare, s-au stabilit datele și orele de începere ale majorității meciurilor din prima fază a grupelor.
Iată programul formației orădene în prima fază a grupelor din FIBA Europe Cup – ediția 2021/22:
13 octombrie, ora 19:00, vs Legia Varșovia (acasă)
20 octombrie, * vs Câștigător turneu preliminar (deplasare)
27 octombrie, ora 19:00, vs Szolnok Olajbanyasz (deplasare)
3 noiembrie, ora 20:00, vs Legia Varșovia (deplasare)
10 noiembrie, * vs Câștigător turneu preliminar (acasă)
17 noiembrie, ora 19:00 vs Szolnok Olajbanyasz (acasă)
- Ora de începere a meciurilor din etapele 2 și 5 va fi cunoscută după încheierea turneului preliminar.
** Datele și orele de începere ale tuturor jocurilor pot suferi modificări ulterioare din diferite motive.
Cinci echipe se vor confrunta în cadrul turneului preliminar pentru obținerea unui loc în Grupa H a FIBA Europe Cup. Acestea sunt Ironi Ness Ziona (Israel, deținătoarea FIBA Europe Cup), GGMT Viena (Austria, locul 7), BC Parnu (Estonia, locul 5), Keravnos (Cipru, vicecampioana), FC Porto (Portugalia, vicecampioana).