Deja sunt cu gândul la o nouă provocare

Imediat după ce s-a aflat că echipa de fotbal CAO Oradea va juca în turul 4 al Cupe României cu sibienii de la FC Hermannstadt, Laurențiu Danșa președintele clubului avea să spună:

„Știm că iubitorii fotbalului bihorean ș-ar fi dorit să vadă pe stadionul municipal o echipă galonată din fotbalul românesc, dar sorții au făcut ca la Oradea să vină tot o echipă de liga a II-a, care luptă pentru promovarea în primul eșalon, pe care l-a părăsit în această vară.
Jucătorii noștri vor profita de acest joc pentru a face o bună propagandă fotbalului bihorean și vor avea ocazia să arate din nou că se pot ridica la nivelul unui adversar superior, acolo unde cu siguranță tind să ajungă și ei.”

Într-o altă ordine de idei, conducerea celor de la CAO Oradea au ajuns la o înțelegere pentr rezilierea contractului cu jucptorul Bogdan Mintaș, din motive obiective,

About Author