Categories Polo

Adversari de calibru pentru vicecampioana României

CSM Oradea și-a descoperit adversarii din turul al 2-lea preliminar LEN Champions League – ediția 2021/22. Echipa de polo pe apă a clubului bihorean se va deplasa în Croația, la Split, evenimentul urmând să se desfășoare între 8-10 octombrie anul curent.

În urma extragerii s-a stabilit că formația antrenată de Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu se va confrunta cu CN Barcelona (ESP), Primorac Kotor (MNT) și Jadran Split (CRO). Se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare, primele două clasate urmând să se califice în faza următoare a competiției continentale de top în polo pe bătrânul continent.

Componența celorlalte grupe și locul de desfășurare al acestora:

Grupa C, la Szolnok (HUN) – Szolnoki Dozsa – Vouliagmeni NC – RN Savona – Jadran Herceg Novi
Grupa D, la Zagreb (CRO) – HAVK Mladost – BVK Crvena Zvezda – Montpelier WP – GS Apolon Smyrnis
Grupa E, la Paris (FRA) – AN Brescia – Noisy le sec – OSC Budapest – CN Terrassa
Turul III de calificare – 16/20 octombrie

Cele opt echipe calificate (primele două clasate în cele patru grupe) se vor confrunta în duble eliminatorii. Fiecare protagonistă va găzdui câte un meci. Prima manșă se va juca pe 16 octombrie, iar cea de-a 2-a pe 20 octombrie anul curent.

Cele patru câștigătoare din turul III avansează în sezonul regulat al LEN Champions League – ediția 2021/22. În schimb, învinsele vor continua aventura continentală în LEN EuroCup.

About Author