Categories Fotbal

Strănepotul unui fascist italian, în lotul lui Lazio Roma

Strănepotul fostului dictator fascist italian Benito Mussolini a fost convocat în premieră de Maurizio Sarri la prima echipă a lui Lazio, pentru jocul cu Verona din etapa a noua din Serie A.

Romano Floriani Mussolini (foto), în vârstă de 18 ani, face parte din grupul de 23 de jucători al antrenorului Maurizio Sarri pentru călătoria la Verona.

Antrneorul Maurizio Sarri l-a chemat de la echipa Primavera pe Romano Floriani Mussolini.

Suporterii lui Lazio sunt cunoscuți pentru ieșirile lor publice antisemite și orientările politice extremiste. Chiar zilele trecute, omul care antrenează vulturul (simbolul lui Lazio, care își face apariția la meciurile importante) a fost suspendat după ce a fost filmat făcând salutul nazist către fani.
O minoritate de suporteri ai Lazio, cunoscuți sub numele de „ultre”, au legături cu extrema dreaptă, iar pe Stadio Olimpico au fost arborate bannere care exprimă mândria față de mișcarea fascistă.

Strănepotul lui Benito Mussolini arată a fi un jucător de perspectivă, fără legături cu mișcările extremiste
Este al treilea copil al Alessandrei Mussolini și al soțului Mauro Floriani și strănepotul lui Benito Mussolini, care a fost prim-ministru al Italiei între 1922 și 1943 după o lovitură de stat fascistă.

Alessandra este fostă deputată în Parlamentul European pentru Forza Italia și o altă nepoată a lui Benito Mussolini, Rachele, a câștigat luna aceasta un al doilea mandat de consilier municipal la Roma.

About Author