Categories Editorial

Șmecheria oltenească pe ultima sută de metri

De o perioadă bună de timp nu s-a mai auzit de neprezentări în fotbalul din Liga a 3-a din țara noastră. A spart gheața cum se spune, nimeni alta decât Luceafărul Oradea. Miza este una financiară pentru jucători, antrenori, conducători în timp ce în tabăra cealaltă altele sunt datele problemei. Să recapitulăm dealtfel.

De câteva sezoane bun, acest nume Luceafărul a fost condus de un om de afaceri cu origini în Sălaj, dar bihorean prin adopție. Și-a făcut bine treaba, jucăria fiind clubul, datorită plăcerii fiului său de a juca fotbal.

Au făcut unele performanțe interesante pentru fotbalul bihorean, a fost asociat cu cei din Sânmartin, au vândut locul în eșalonul sceund, ân cele din urmă s-au asociat cu un om de afaceri oltean. Până aici nimic de obiectat, dar o dată cu această din ultimă asociere, au început țepele.

Țepe la jucători, țepe la antrenori, țepe la hoteluri, țepe la restaurante, țepe la cazări, la toată lumea care își asocia numele cu acest club. Cu timpul, miza cea mare a devenit baza sportivă, pe care Primăria Sânmartin dorea cu tot dinadinsul să pună mâna. Cum contractul de concesionare era beton, nu s-au putut atinge de baza sportivă. Au mers în continuare cu aceeași chirie modică, cu o echipă în Liga a 3-a, formată mereu printr-o asociere cu diferiți fraieri. Da, citiți bine, fraieri, pentru că în ultima perioadă doar fraierii s-au mai asociat cu aceștia. Jucătorii nu au mai venit, țepele au continuat să vină pe bandă rulantă, doar că atunci când unii jucători și-au depus memorii, au fost plătiți.

Ei, s-au dezmeticit bihorenii!!! Sâmbătă 30 octombrie, echipa avea meci de campionat la Șimleul Silvaniei. Ca de obicei, antrenorii au pregătit meciul, iar la plecare, stupoare. Jucătorii nu s-au prezentat la reunire. Lucrurile se pot interpreta în mai multe feluri. Un jucător, care semnează un contract de joc, trebuie să fie plătit. Ei bine acest lucru nu s-a întâmplat de luni bune. Trebuiau în mod normal să-și depună memorii pentru a-și lua banii și să devină jucători liberi. În schimb ei au ales un alt mod de a protesta, și anume de nu se prezenta la deplasare. Acest mod atrage de la sine o serie de sancțiuni, care pot veni din partea clubului că tre jucători.

De asemenea, clubul în condițiile în care nu s-a prezentat la meci va pierde jocul cu 3-0, și va suporta o anumită amendă. La a doua neprezentare vor fi excluși din campionat. Acest aspect atrage de la sine alte probleme, echipele de juniori A și B, automat vor fi excluse și ele din întrecerile în care participă. Chiar și echipele de juniori mici, C sau D care activează în cadrul competițiilor județene, pot fi eliminate din competiție, dacă FRF trimite o directivă în acest sens. Deci cu alte cuvinte banii și miza mare, baza sportivă sunt în joc, pentru o conducere care trebuie în cel mai scurt timp să o scoată la capăt într-un mod cât mai elegant. Dar acest cuvânt lipsește cu desăvârșire din vocabularul lor.

About Author