Legitimări noi la CS Crișul Oradea

Atletism
După recenta legitimare a sportivului Fándly Márk (dublă legitimare CS Crișul-C.N. Mihai Eminescu) a început reconstrucția secției de atletism din cadrul Clubului Sportiv Crișul. În urma discuțiilor avute între directoarea clubului Crișul , doamna Pető Dalma Csilla și directorul Liceului cu Program Sportiv Bihorul , dl prof. Lucian Stance s-a ajuns la colaborarea între cele două instituții, astfel încât sportivele Danciu Andra. Miklovits Linett, Kiss Kamilla, respectiv Verdeș Diana antrenate de antrenorul Călin Laza (CSS-LPS Bihorul Oradea) au fost legitimate și la Clubul Sportiv Crișul Oradea, care sunt campioane naționale de cross cu echipa U16, respective vicecampioane de pistă “Mulțumim conducerii Clubului Sportiv Crișul Oradea pentru această colaborare care sperăm să fie una prolifică cu rezultate excepționale, astfel încât să se revigureze probele de semi-fond de la această secție.” – Călin Laza (antrenor atletism)
Baschet
Recent a fost transferată la Clubul Crișul , sportiva timișoreancă Alesia Gavrilă la secția de baschet feminin U15, urmând ca acum echipa U18 să se lărgească cu încă două jucătoare fiind vorba de Negru Daria și Chevereșan Maria, care provin de la echipa de Ligă Națională FCC Baschet UAV Arad. “Cele două sportive care au ales să se alăture echipei noastre vin cu un istoric remarcabil reușind să cucerească titluri naționale. Ambele jucătoare sunt prezențe constante la loturile naționale, atât 5×5 cât și 3×3.Suntem convinși că vor aduce un aport considerabil echipei noastre, sporind șansele la clasarea pe podium și la această categorie“ – Ioana Anica (antrenor baschet feminin)
“Prin noile legitimări, ne dorim să creștem valoarea secțiilor de atletism și baschet, având înainte de toate un interes comun acesta fiind valorificarea maximă a talentului și a potențialului respectivilor sportivi. Unul din obiectivele noastre este de a dezvolta fiecare secție, astfel să dăm posibilitatea tinerilor orădeni să ne reprezinte cu mândrie și onoare atât clubul Crișul , cât și municipiul Oradea.“ – Pető Dalma Csilla (directoarea clubului Crișul)

About Author