Cu 14 sportivi reprezentând cea mai numeroasă echipă prezentă la linia de tragere, tinerii arcaşi orădeni au reuşit să obţină numeroase titluri de campion naţional şi medalii la toate categoriile unde au concurat. Ba au mai stabilit şi un nou record naţional.
Dacă cineva ar avea curiozitatea să analizeze dinamica evoluţiei sporturilor din Oradea şi Bihor, probabil ar rămâne surprins văzând că pe primul loc în ce priveşte dezvoltarea se află… tirul cu arcul. De la un singur club în 2008, la 8 structuri sportive în 2022, singurul campionat judeţean din România, prezenţă masivă la competiţii, rezultate excelente în tirul cu arcul de performanţă etc. În acest context, recentele rezultate ale Clubului Sportiv „Redpoint” Oradea la Campionatul Naţional indoor pentru copii şi cadeţi, desfăşurat la Iaşi, nu trebuie să ne mire.
Pe lângă faptul că a avut cea mai numeroasă delegaţie de sportivi prezenţi la campionat, C.S. Redpoint a reuşit performanţe unice până acum în istoria tirului cu arcul orădean, fiind şi clubul cu cele mai multe medalii la acest concurs. Astfel, la cadete compound, Bernadett Haragos a obţinut locul I, medalia de aur, titlul şi tricoul de campioană naţională (urmată pe locul II de colega ei Ada Luncan şi de Bianca Rusu – Saga Bacău). Tot Bernadett a reuşit să stabilească un nou record naţional: 566 de puncte în calificări (vechiul record era de 562 de puncte). La junioare 2, Iulia Creţu a dat tonul câştigând locul I, medalia de aur, titlul şi tricoul de campioană naţională (urmată pe locul II de Florina Judea – SCM Deva şi de Giulia Szalo-Mureşan – Redpoint Oradea). La copii, Luca Suciu este cel care a urcat prima treaptă a podiumului (locul I, medalia de aur, titlul şi tricoul de campion naţional), urmat îndeaproape, pe locul II, de colegul său Mihail Trip.
Medalia de argint şi titlul de vicecampioană la copile olimpic a revenit Dariei Purtan (o medalie foarte valoroasă, fiind prima dată cînd C.S. Redpoint are sportivi la categoria olimpic copii). „Daria trage cu arcul de două luni iar „arcul” ei nu se poate numi arc, faţă de ce echipamente au alţii, iar faptul că a reuşit această performanţă, în aceste condiţii, este aproape uluitor şi i se datorează. Tot la această categorie am obţinut un loc 4 prin Haragos Adrienn, care la 8 ani este o tânără speranţă a tirului cu arcul”, spune conducerea clubului orădean
La juniori 2, orădenii au ocupat două treimi din podium, prin David Schmidt (medalia de argint) şi Luca Bora (medalia de bronz), iar la cadete barebow au mai obţinut o medalie de bronz prin Alexandra Ierina. Palmaresul este completat de două medalii de aur: Mark Hendre (cadeţi barebow) şi Daria Purtan (copile barebow).
Luna viitoare arcaşii orădeni vor trece la pregătirea pentru competiţiile de outdoor, unde vor să demonstreze că titlurile şi medaliile obţinute se datorează pregătirii.