Categories Fotbal

Remiză echitabilă în derby-uy Bihorului

Ultima etapă a sezonului regulat în Liga a 3-a, Seria a 10-a la fotbal a opus sâmbătă 26 martie pe Stadionul Iuliu Bodola cele două formații rivale din Bihor. Și anume CAO Oradea și Lotus Băile Felix.

La finele unui joc destul de bun, scorul a fost egal 1-1 (0-0).

Una peste alta o remiză echitabilă între două echipe preocupate de fotbal care pot face progrese mari în continuare, ambele calificate în play-off, unde se vor întâlni din nou de două ori.

Gazdele au început mai bine jocul, Chitaș în minutul șase singur cu Beke și din nou un minut mai târziu, Jurj remarcând-l pe acesta din urmă.

Oaspeții au replicat prin Tamaș care singur cu capul din șase metri a reluat peste. Meciul se echilibrează, disputa pentru balon de la mijlocul terenului fiind destul de tari. Pintea cu capul este aproape și el de deschiderea scorului, iar finalul de repriză a aparținut în totalitate Lotusului.

Blăgea șutează puternic de la marginea careului, Barabaș a reținut în doi timp, iar Florin Pop cu capul din trei metri lovește defentuos balotul care trece peste. Mitasul secund începe cu o ocazie monumentală irosită de Mădălin Popa, reluare total aiurea din poziție favorabilă. Din nou urmază o perioadă de acalmie, cei care deschid scorul sunt orădenii.

În minutul 66 în urma unei acțiuni pe dreapta, Gunie centrează în careu, Mihai Ion cu capul lovește balonul, a cărui traictorie este ciudată lobul căzând practic peste Oros în poartă (1-0). Apar schimbări tactice în ambele formații, Blăgea șutează extrem de periculos din lovitură liberă, puțin pe lângă. Se acordă cu ușurință mai multe cartonașe galbene de ambele părți, Lotus solicită un penalty prin Meșter, cares este penalizat cu simulare.

În al doilea minut de prelungiri al meciului se restabilește egalitatea. Lovitură liberăde la aproximativ 23 metri executată magistral de Blăgea, fără nicio șansă pentru portarul advers (1-1). Imediat după reluarea jocului se fluieră finalul.

Ambele formații au jucat cu improvizații în special în apărare, CAO având probele cu lipsa unor jucători de bază în timp ce de la oaspeți au lipsit doi sau chiar trei jucători de bază.

De menționat faptul că Ionuț Ban de la oaspeți a fost trimis în tribună de conducerea clubului, luni urmând a se lua o decizie definitivă în ceea ce privește viitorul jucătorului, cel mai probabil urmând a fi pus pe liber. În prima rundă a play-off-ului, CAO va juca sâmbătă 2 aprilie din nou pe propriul teren cu Someșul Dej, în timp ce Lotus se va deplasa la Baia Mare pentru jocul cu Minaur. În play-off se intră cu actualele puncte din clasament jucându-se nouă etape după sistemul tur – retur – tur.

CAO: Barabaș – Lupșe, Kovacs, Stan, Cîrjan (55 Marina) – Gunie, Ardelean (55 Popa) – Cherman, Chitaș (90 Chiș Toie), Ion (84 Gheorghiță) – Jurj. Antrenor: Florin Fărcaș.

Lotus: Beke – Tamaș, Oros, Pintea, Arsene – Copil, Măd. Popa, Blăgea, Ciocan (57 Sârbu) – Florin Pop, Meșter. Antrenor: Gheorghe Ghiț.

Clasament final:

  1. CS Minaur Baia Mare 18 13 3 2 57-20 37 42
  2. Asociaţia Club Sportiv CAO 1910 18 12 3 3 43-21 22 39
  3. ACS FC Someşul Dej 18 11 2 5 41-20 21 35
  4. CS Lotus Băile Felix 18 8 5 5 38-23 15 29
  5. SCM Zalău 18 9 1 8 44-35 9 28
  6. CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei 18 6 5 7 21-31 -10 23
  7. FC CFR 1907 Cluj SA 2 18 6 3 9 22-26 -4 21
  8. CSM Satu Mare 18 4 6 8 24-33 -9 18
  9. CS Progresul Şomcuta Mare 18 4 5 9 26-40 -14 17
  10. CS Luceafărul Oradea 18 0 1 17 6-73 -67 -3

About Author